Viaţa pe strada mea

În sfârşit... Iată că pot scrie în sfârşit un post nou. Am stat 30 de minute de când am venit din oraş că nu-mi deschidea pagina cu „new post” la blogger :| Acum pot să scriu, sper să nu mai facă fiţe.

Aşadar... venind azi de la un curs din oraş, stând în autobuz şi uitându-mă pe geamul aburit la străzile oraşului, la oamenii de pe acestea, dar mai ales coborând din autobuz şi ajungând pe strada pe care stau, mi-a venit ideea să scriu aici. Parcă mi-a venit aşa o inspiraţie de moment. Acum s-a mai pierdut datorită netului infect, pe care încă sunt nervos. Să trec totuşi peste, şi să vă povestesc în continuare. Mergând cu autobuzul din centrul oraşului până în cartierul marginal în care stau, am putut vedea pe geam diverse locuri. Intrat în cartierul meu, totul se schimbă faţă de ce e în centru. Dacă stau să mă gândesc mai bine e ceva firesc până la urmă. Lume pe stradă nu prea e. În centru, deşi era ora 8, încă mai vedeai oamenii umblând, şi pe cele mai întunecate şi izolate străzi. În Noua, deşi mai sunt ceva excepţii, e cam pustiu. Continuând să merg spre sfârşitul traseului autobuzului, devine chiar înspăimântător de pustiu. Nici ţipenie de om nu mai vezi.

Acum trecând la partea mai melancolică, care m-a făcut de fapt să postez aici în seara asta... Când am coborât din autobuz, parcă m-a lovit. Am coborât cu o staţie după locul unde mă dau jos de obicei, în ideea că era ceva mai multă lumină, să nu umblu de unul singur pe străzile pline de noroi pe care vin de la şcoală, care dacă sunt iluminate, sunt de către un stâlp care dacă-i dai un şut moare. Aşadar, am coborât unde coboram pe vremuri, în „zilele bune” cum îmi place să le zic. Ajung din autobuz pe strada pe care stau de mai bine de 6 ani de zile. O stradă pietruită, care se cere a fi asfaltată, şi se vrea a fi asfaltată de tot atâţia ani. Acum, ea e formată din şanţuri, cratere, bălţi imense şi noroi ca să fiu scurt. Acum 3-4 luni într-o zi înnorată au venit ş-au săpat, au nivelat, au pietruit strada, pentru a fi gata de asfaltare. Asfaltare care logic, nu a mai venit, şi stau să mă gândesc dacă se va face vreodată... Între timp au pus şi borduri, dar şi acelea s-au oprit brusc în faţa curţii mele. Au pus borduri doar până la mine. Să nu mai zic că acea „nivelare” a avut efectul invers celui pentru care era făcută. Acum strada arată de 3 ori mai rău ca înainte, şi în plus, a apărut la câţiva metrii de poarta mea o baltă, care când plouă se face cam de 20x10m. Imensă. Cu maşina n-ai cum s-o ocoleşti. Revenind, când am coborât din autobuz, era ora 8, 8 fără ceva. Parcurg drumul de 100-200m până la poarta curţii mele, drum pe care am întâlnit un grup de 15-20 de muncitori care săpaseră şanţuri toată ziua pe străzile paralele şi perpendiculare. Era ceaţă. De altfel toată ziua a fost ceaţă. Acum însă era o ceaţă foarte joasă, şi mai densă ca deobicei. Mă uitam la un bec de la un stâlp de iluminat din depărtare, care abea se întrezărea prin acea ceaţă. Îmi aduc aminte aşa... ce frumos era acum 2, 3, 4 ani, poate chiar şi anul trecut, pe stradă la mine. Ea în sine tot neasfaltată şi prăfuită era, dar amintirile de atunci îmi produc o tristeşe profundă. Având doi prieteni foarte buni în vecini, obişnuiam să ieşim aproape zilnic cu mingea afară, şi jucam tot ce se putea juca în 3 cu o minge de fotbal pe stradă. Unde mai sunt acum vremurile acelea? Aşa de fain era... După o zi plină, să ieşi cu prietenii seara la un fotbal, să stai de vorbă cu ei, să râzi cu ei măcar o oră, dacă nu mai mult. Iarna era şi mai special. Pentru mine prin octombrie, când se făcea mai frig, aşa cum e şi zilele astea, începea perioada cea mai faină a anului. Era vremea de ieşit afară seara, pe întuneric, la lumina acelui stâlp de care vă ziceam. În multe zile era şi ceaţă, dar vremea în sine era exact aceea de azi. Frigul apăsător, dar pe care nu-l mai simţeai în momentul în care te jucai cu prietenii tăi cei mai buni, te făcea într-adevăr fericit. Aerul acela curat, de munte, de pădure... Era prea frumos. Parcă visam. Când mai şi ningea, deşi în ultimii doi-trei ani n-a mai nins ca lumea mai deloc, era paradis. Ne aruncam în zăpadă după minge, ne mai bulgăream... ce nu făceam?! „Unde-s vremurile alea?” S-au dus. Da, s-au dus. Uşor, uşor, ieşirile astea au devenit tot mai rare. Pe prieteni îi văd tot mai rar. Nu mai vorbim prea des, poate doar pe internetul vieţii. Mă gândesc că poate ne-am maturizat, de aceea poate ne-am îndepărtat unul de altul mai mult. O fi adevărat, ne vedem mai mult de viaţa noastră individual, dar nu cred că trebuie să fie aşa. Fără prieteni nu eşti nimic. Astă-vară, când au venit cu săpăturile şi „au stricat” strada, s-a pus capac definitiv perioadei de care vă povesteam. De atunci nu am mai ieşit deloc pe stradă la fotbal. S-a dus sentimentul acela extraordinar de libertate, de împlinire, de bucurie când eşti cu prietenii, şi dorinţa de a sta cât mai mult cu ei. S-au dus orele de fotbal, orele de stat de vorbă sub acel stâlp când oboseam sau ne plictiseam de minge. S-au dus orele din zi în care mă gândeam la „ce o să facem diseară”. Deja aceste lucruri ţin de trecut. „De ce?” Un răspuns clar nu pot să dau. Poate că aşa e în viaţă, totul are un sfârşit...

Păcat. A fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea. Sper că şi voi, cei ce vă regăsiţi printre rândurile astea să o vedeţi la fel. Totuşi, au rămas amintiri. E un lucru deosebit şi să-ţi aduci aminte de momente de acest gen. Amintiri care azi, mi-au venit în minte când păşeam agale spre casă, fiind cu gândul la total altceva. Atmosfera, aerul, acea ceaţă densă, pur şi simplu strada mi-a adus aminte de ceva frumos.

Poate-i un semnal de alarmă. Poate trebuie să reluăm cumva obiceiurile astea. Să fim din nou ca o familie, ca nişte prieteni adevăraţi... Suntem tot mai reci unul cu altul, şi chiar nu înţeleg de unde acest lucru. Eu unul sper din tot sufletul să vă am aproape în continuare, şi vă mulţumesc pentru aceste momente unice pe care le-am petrecut împreună. Apropo de asta, vă invit pe această cale pe amândoi duminică la meci, măcar ne mai vedem şi noi mai des. Ţineţi aproape!

Remember the days...

Ziua = 18 ore

Aşadar. Ora 22 ieri: mă hotărăsc după o scurtă conversaţie pe Guild Wars (că numai acolo îl puteam găsi) cu Sabin, să mă trezesc azi la ora 6, şi să merg cu Tuddy cu autobuzu' (că n-am chef să merg singur... sufeream, ce să fac?!), să stau la sabin de la 7 la 8 şi p-urmă la şcoală. Zis şi făcut. Pun mobilu' să sune la 5:55, ceasu' la 5:56 pt orice eventualitate. Mă trezesc în somn atât la 3 cât şi la 4 şi ceva... Până la urmă, mă trezeşte ceasu' (logic... ceva nu era bine) la 5:56. Mă întreb oare de ce mobilu n-a funcţionat... Mă uit la mobil. 5:55. Trebuia să sune o.O Mă uit la alarmă şi observ că e setată la 6:45 X( Uitasem să salvez. Oricum... îmi zic că mai stau 5 minute în pat (de-aia am pus ceasu' la fără 5 şi nu la fix) şi dup-aia mă îmbreac, înpachetez, mănânc şi plec frumos. ADOOOORM.... Mă trezesc din nou la ora 6:20. Mă uit la ceas, şi dintr-o mişcare necontrolată ajung în următoarea secundă lângă dulap cu ochii închişi şi înjurând că am adormit iar, şi că mai am 10 minute să ajung la tuddy (fiind în pijama). Îmbracă-te. Aruncă tot ce prinzi ce ar putea fi folositor în ziua asta în ghiozdan (acasă urma să mă întorc abea la ora 20). Spală-te. Mănâncă. Mănâncă?! o.O Pe naiba. Ia o plasă, aruncă tot ce găseşti de mâncare în ea, că mănânci de dimineaţă în autobuz. Ş-aşa fu... Într-un final ajung la Tuddy la 6:32 :> Ne urcăm în autobuz bla bla... Mănânc. :)) La ora 7:10 eram aşteptat la Sabin, deci dacă coboram la staţia corectă din 17 ajungeam prea repede la Sabin. Ce să fac? Cobor la şcoală, ca pe urmă să mă întorc pe jos o staţie să mai treacă din timp. Trece timpul, eu mergând pe o Cale Bucureşti plouată, udă toată, cu umbrela într-o mână, descheiat la şireturi, cu ochii semi-deschişi, făcând slalom printre bălţi. Ajung la 7:05 la Sabin la uşă. Să sun? Să nu sun? Poate doarme... :-s Îl sun, răspunde, zice că e ok, că s-a trezit şi să intru. Intru, fac „farmul de dimineaţă” (:>) la Guild Wars, mai stăm ceva de vorbă, şi plecăm spre şcoalăă...

La şcoală o zi destul de interesantă. Cu toate că marţea e cam cea mai grea zi a săptămânii, a fost relativ lejer. Primele 3 ore, raiul pe Pământ. Informatică :| Am făcut în trei (3) ore o (1) problemă amărâtă. În rest, au fost ore excelente, am ascultat super fm, şi am intrat pe site la ei, unde ne-am delectat cu fel de fel de dedicaţii =)) Împinşi de euforie, am şi dat o dedicaţie (eu cu Sabin) ce suna cam aşa: „De la Gigy pentru amanta mea Denisa, care are azi programare la ginecologist. Fii puternică, e al nostru! Dacă se poate Nicolae Guţă - Gigolo, sau Gabi de la Buzău - Am băut la viaţa mea. Sunteţi cei mai tari!” După cele 3 ore de info (timp în care mi-am uitat bluza în laborator şi era să plec fără ea, amintindu-mi de-abea cu 10 minute înainte să plecăm de la şcoală că n-am bluză) avem matematică. Matrici :X Frecăm menta o oră. Îl scoate pe Sabin la tablă. E praf. Îl ceartă diriga. Asta e, noi să fim sănătoşi. Ora următoare a fost cea de engleză, distracţie, voie bună. Am răspuns pe rând la nişte propoziţii de prin ultimele exerciţii din cartea de-a 10-a. Ultima oră, română. Sabin, conectat la HT de pe mobil, caută prin diverse conferinţe, şi dă de un thread cu „Probleme de (i)logică”, pe care începe să i le zică d-nei profesoare :)) Eh, de la asta (fiind o glumă la început) am ajuns să petrecem toată ora râzând, spunând bancuri, şi rezolvând astfel de probleme, deşi pe tablă scria deja „Ţiganiada, de Ion Budai Deleanu”.

Cam atât de la şcoală... partea hazlie s-a încheiat o dată cu urcarea în 5-ul vieţii, cu care am ajuns la bunici, unde a urmat să mănânc. De-acolo am ieşit în oraş vreo oră-două, după care la cursul foto, totul decurgând foarte bine. Pe la 7 ţac-pac la bunici înapoi, şi în sfârşit acasă de la bunici.

Asta fu ziua de azi. O zi de 18 ore, venită după 7 ore de somn. Urmează încă 6-7 ore de somn, după care o iau de la capăt mâine :( Urăsc programul încărcat, dar măcar am ce să scriu.

Sfârşit de săptămână

Post datând din 12.10.2007:

Hai să scriu un post în fiecare vineri la sfârşit de săptămână, în care să povestesc lucruri amuzante/impresionante petrecute pe parcursul săptămânii.

Deocamdată, n-am de scris mare lucru. Luni a fost incendiul, v-am scris deja. De luni până azi n-a prea fost nimic spectaculos, o săptămână normală. Normal câteva conversaţii pe mess/HT care merită amintite... dar mai încolo :) Azi a fost însă o zi mai specială. O zi ce se anunţa criminală, s-a dovedit a fi cea mai faină a săptămânii.

Încep prin a menţiona că dis de dimineaţă aud un strigăt de jos... o voce groasă: „Daneee... trezeşte-te!!”. Nu dormisem prea bine, m-am tot trezit din când în când noaptea. Ştiind că am o zi plină la şcoală, mă uit la ceas. 7:39 :O. La 8 am fizică. N-am tema, trebuie s-o copiez. „Cum ajung eu din Noua la liceu în 20 de min fiind încă în pijama nu ştiu...” Şi totuşi... am ajuns. La fără 5 minute eram în clasă. Caut caietul de fizică, nu e. Normal, m-am grăbit prea tare acasă şi l-am uitat. „Asta e... fără temă”. Intră profa'-n clasă... corectarea temei. ”Număru' 12 (azi suntem în 12) la tablă.” Scap. „Numărul 24 la tablă.” Scap. „Numărul 8...” :| Merg la tablă, fără temă. „Asta e”, mi-am zis... „Ce-o fi o fi”. Problema 2. OK. Err... cum încep? Păi tre să aflu... Ah. Da. Formula. Şi stau... formula n-o ştiu. Până la urmă mi se spune formula, şi de-acolo, miracol. Am ştiut tot :| Eh. Noroc pur, deşi în gând îmi ziceam „Băi ce-am ştiut... :>” Aşadar, trece prima oră, mult mai bine decât speram. :) Urmau istoria, matematică X2 (în prima oră test din permutări), germană, info. La istorie a fost ca deobicei, frecare de mentă. Am stat ş-am povestit cu colegii de GW şi CS. Trece şi pauza. Test. „Ştiu în mare... poate iau chiar 8” îmi ziceam. Vine testul, cu ceva emoţii că ne-a schimbat un punct din mers că „nu făcusem la clasă” ce vroia să ne dea... Fac 2 din 4 exerciţii, la celelalte 2 mă chinui. „Iau 6... asta e. Poate cu ceva indulgenţă îmi dă 7”. Între orele de mate, pauza mare. Merg cu Sabin şi cu Weil la magazin... îmi iau o brânzoaică, dar tot mi-e foame. Ne ducem toţi 3 la Bunloc lângă liceu, să ne luăm un sandwich. Intraţi în fast-food-ul imens, de 5m pătraţi, urechile noastre încep să audă un sunet cunoscut. Dar vai. Veşnicul SUPER FM. Manelele cântă... mai e şi coadă... rezistăm? Rezistăm, că suntem băieţi mari (eu şi Sabin, că Weil a plecat după 2 minute) Că tot sunt pe subiect, să vă relatez una din dedicaţiile de la acest post: „de la marius pt sotia mea care merge la dentist sa-si scoata 2 masele - gabi de la Buzau - Toata viata am baut” =)) Mâncăm sandwichul în drum spre liceu, mai stăm în curte 5 min să terminăm, cu toate că se sunase de ceva timp. Intrăm în clasă la a doua oră de mate. Trece repede, că râd cu Sabin toată ora... De altfel am fost şi atenţi. Se sună. Germană. Ora trecută ne prinsese cu teme nefăcute, ş-a zis că la următoarea abatere ia acţiuni. Teme n-aveam, normal. Mă chinui să copiez de la un coleg tema în pauză, dar în zadar. Are un scris mult prea odios ca să înţeleg. Vorbesc cu prietena şi cu încă 1 colegă să chiulim... că nu e importantă materia. Stau. Mă gândesc. Eu informatica n-o suport, aşa că hotărăsc să plec de la ambele ore. O oră merg în parc cu ei, dup-aia ei se întorc la info, eu plec acasă :) Logic. Mergem în parc... a fost o oră faină. Între timp, mai vin 2 colegi care mă înştiinţează că germană nu s-a făcut. „N-a venit profa'”. Ne ducem înapoi spre şcoală... prietena încearcă să mă convingă să stau la info, că nu pierd nimic... totuşi, n-am chef şi după multe discuţii merg acasă :) Pe drum mă gândesc la faptul că am refuzat să mai stau... „Poate avea dreptate ş-o să-mi pară rău :-s” îmi ziceam.

Ajung acasă. Deschid calculatorul, mă schimb. Intru pe HT, pe YM, mai văd ce şi cum prin HT. Observ că Ion e încă acasă, n-a plecat la şcoală O.o Văd pe conferinţă în HT că a chiulit de la primele 2 ore. Nu apuc să-l contactez pe YM că mă contactează el pe mine. Începe să-mi explice de ce a chiulit şi că dă lucrare la istorie când deodată:
„TGM: BAH
TGM: plm a venit sormea acasa
TGM: =))))
TGM: m-a prins
TGM: plm
TGM: hai ca plec
TGM: =))”.
Să cad pe jos de râs nu alta :)) Pleacă Ion de pe mess, intră Sabin:
„Sabin: baaaaaaaa
Sabin : sa te *** cu **** indoita
Sabin : X(
Tzepshik : ce?
Sabin : nu ati facut nici germana
Sabin : si nu am facut nici info
Sabin : huoooooo]”
:D Perfect :D După asta am mai vorbit cu unii alţii, am găsit nişte linkuri tari... Dup-aia l-am chemat ş-am stat cu Tuddy pân' pe la 6. Acum e 7 jumate' şi eu deabea am terminat să mănânc de prânz. :|

Pe zilele viitoare ;)

Căldură mare

Post datând din 8.10.2007:

Azi pe la ora 9:20 în timpul orei de fizică se întâmplă faza zilei. Auzind zbenguieli pe coridor, profesoara se opreşte din a preda o definiţie, şi iese până pe coridor să vadă ce-i cu ei. Cum deschide uşa :| „Vai dar ce miroase aici...” (Eu am simţit mirosul şi cu o pauză înainte dar nu l-am prea băgat în seamă). Peste încă 5 secunde, vine repede în clasă: „Auziţi că trebuie să ieşim în curte, să evacuăm”, moment în care, normal, toţi am început să aplaudăm şi să ne bucurăm că scăpăm de şcoală :D Ieşim toţi pe coridor. Pute rău de tot. Intrăm înapoi în clasă să ne luăm şi ghiozdanele, că poate nu mai intrăm în şcoală înapoi :)). Ieşim în curte. Am râs cum intrau pompierii agale unul câte unul pe poarta liceului. Distrigazul şi mai ales presa nu puteau să lipsească nici ele. După 1 oră de stat în frig afară suntem anunţaţi că putem intra la loc, şi că orele vor continua. Timp de 10 minute nu s-a înghesuit nimeni. Până la urmă am intrat la ore... Mai stăm 20 de minute şi-n clasă, făcând nimic. Când ne decidem că oricum nu am mai face nimic deci „hai acasă”, ieşind pe coridor cu ghiozdanele în spate dăm de profesoarele de engleză... şi uite-aşa, şansa de a pierde 3 ore de şcoală se duce pe apa sâmbetei. Asta e... mai stăm 3 ore. 3 ore de stat degeaba teoretic, că nu poţi numi Economia, Sportul şi Dirigenţia ore importante. A fost distractiv totuşi :)

Iaca am găsit ş-un link :) http://www.protv.ro/stiri/eveniment/incendiu-la-centrala-termica-a-unui-liceu-din-br

Încă o zi ... prin România

Post datând din 7.10.2007:

Ultima zi a săptămânii. Teoretic una de bunăvoie şi distracţie, nu? Corect. Aşa m-am gândit şi eu cu încă cinci prieteni... Ne-am făcut plan de ieri seară, să mergem la meci la ora 13, după care să bem o bere şi să halim o pizza împreună prin oraş. Zis şi făcut... dar stai. Trăim în România.

Dat fiind că am stat azi-noapte până la 2 cu tGM să punem la punct blogul, ne-am trezit după ora 10, normal. Mă trezesc, mă uit la ceas: 10:20. „Foarte bine” îmi zic. Mă ridic din pat, mă duc glonţ la calculator, şi-l deschid. Intru pe YM, loc de adunare pentru cei cu care urmează să merg la meci. Cum mie YM-ul mi se deschide în 5 minute, primesc mai întâi mesaj pe Hattrick de la Tuddy să „intru pe mess”. Pe mess... gol. Eu şi Tuddy. Atât. tGM încă doarme, normal... doar am stat noaptea târziu. Mai vorbesc una alta cu Tuddy, şi hotărâm să-l trezim pe Ion (tGM) pe la 11 fără ceva. Îl sună Tuddy, şi cu înjurăturile de rigoare ne aflăm toţi pe YM în scurt timp. După alte 20 de minute în care ne-am chinuit să-l facem pe Ion să vină, ne dăm punct de întâlnire la 11:35 la Tuddy, căci ar fi trebuit să prindem autobuzul de fără un sfert ca să prindem loc decent pe stadion.

Zis şi făcut. Ajunşi în staţie (capăt de linie de altfel) la fără un sfert, nici un autobuz în staţie. „Asta e. Tre' să vină unul”, ne zicem. Vine autobuzul. D-ăla nou şi alb ca zăpada. Urcăm frumos în autobuz. Eu cu patru bilete în mână decid să aştept să plece ca pe urmă să-mi fac biletele, să nu am surprize neplăcute (fapt ce s-a dovedit de bun augur). Stăm liniştiţi 2 minute după care mă strigă într-un mod barbar... ghiciţi cine... şoferul autobuzului. („Băietee... vino-n coa'!”) Puţin confuz, mă duc la el, şi îmi arată spre uşa de la şofer, care era închisă. Neştiind la ce se referă, îl întreb ce e... El se înfurie mai tare şi arată disperat spre uşă, că cică s-o împing, că a sărit o siguranţă autobuzului şi nu se mai deschid uşile. (o.O) Îi deschid cu greu uşa, şi mă întorc la prietenii mei în autobuz râzând cu toată gura... Vorbim ce vorbim încă 5... 10... 15 minute, timp în care şoferul + o angajată de la casierie + alt şofer al 35-ului din spate se chinuie să repare problema tehnică. Nu reuşesc, normal. Suntem anunţaţi în scurt timp că autobuzul nu va pleca, şi suntem sfătuiţi să ne urcăm în următorul 17, care tocmai sosea în staţie. Oamenii furioşi (inclusiv noi, că nu mai ajungeam la meci la ora propusă) se mută în următorul autobuz, unde mai stăm 10 minute până plecăm. Vă daţi seama că numai în România se poate strica mecanismul care deschide uşile la un autobuz care nu are juma' de an de funcţionare la activ. Ne zicem „asta e”, şi aşteptăm să ajungem la „Hidro” de unde urma să luăm 22-ul până la stadion.

Ajunşi la Hidro, aşteptăm în staţie cam 15 minute (că deh, e duminică... circulă autobuzele ca maşinile-n Mongolia) cu alţi 30 de inşi care au direcţia „stadionul Tineretului” ca şi noi. Vine 22-ul într-un final... şi... surpriză! Ce să vezi? E full. Nervoşi până la limită, ne hotărâm să trecem prin pasaj strada şi să luăm un taxi până la stadion. Ce ne mai e 3 lei de căciulă după o zi de-asta?! X( Când ieşim de partea opusă a străzii, ne bufneşte un râs diablolic: Autobuzul încă era în staţie, şi oamenii încă se chinuiau să se îmbulzească înăuntru. Fericiţi că am ales taxiul (dar şi supăraţi că nu ne-am gândit mai repede la varianta asta) ne îndreptăm spre stadion, timp în care sună de 2 ori telefonul că „unde sunteţi?!”.

Ajungem în sfârşit la stadion, cu 5 minute înainte de a începe meciul (teoretic trebuia să ajungem cu 30, nu cu 5), cumpărăm bilete şi mergem spre poarta de intrare la tribuna II. o.O. Coadă de 200m :| Controlul hainelor, controlul biletelor... Într-un final fericit, ajungem pe stadion fix când FC Braşov deschidea scorul, dar nu am văzut golul fiindcă ne uitam după prietenii care ne ţineau locurile.

Meciul în sine a fost frumos, exceptând copiii din spatele norstu care ne-au umplut de coji de seminţe... Steagu' a jucat frumos, şi-a creat ocazii destule, iar Nae n-a avut nici azi ce apăra, Chiajna neavând teoretic nici un şut pe spaţiul porţii. Rezultat final 4-0, goluri marcate de Nae Constantin, Paolo Adriano şi Sabrin Sburlea de 2 ori. De atmosferă ce pot să zic, mai faină ca până acum. Galeria a cântat mai mult, tribunele la fel, dar şi-au dat drumul ceva mai târziu. S-au făcut şi câteva din celebrele valuri mexicane, ca pe vremurile în care echipa evolua în „Divizia A” :) Ca faze de ţinut minte n-a fost un meci spectaculos, poate doar disputa dintre Nae şi suporterii Concordiei: La o simulare în careul Braşovului, portarul nostru l-a certat pe cel care a căzut, acest lucru iritând galeria oaspeţilor care l-au înjurat şi l-au fluierat îndelung următoarele 5 minute. Nae, portar adevărat, nu s-a impacientat şi făcea semne de linişte către ei, arătând cu mâna spre tabela de marcaj care indica „FC Braşov 2, Concordia 0”. Ah, mi-am adus aminte. Galeria oaspeţilor. Cea mai numeroasă de până acum, formată din aprox 50 de inşi, dar care erau răsfiraţi pe întreaga peluză. În centrul lor, un om ceva mai plin (ca să nu zic gras) dotat cu tobe, amplificator, fluiere şi tot felul... El era singurul care se auzea de la oaspeţi, exceptând începutul meciului, când au cântat mai toţi 2-3 minute. Dintre frazele care le striga în amplificator către favoriţi sunt de reamintit: „Hai Concordia! Hai copiii!” (la scorul de 2-0 pentru Steagu'), „Bine Bogdane, bravo tată!” (la un duel pierdut de altfel de un jucător al oaspeţilor). Acum că-mi dau drumul mi-au mai venit nişte faze comice în minte. La un atac poziţional ratat de stegari, a urmat o eventuală degajare a unui fundaş al Concordiei. „O eventuală”, da. A luftat cum nu se poate mai urât, acest lucru stârnind râsete din tribunele braşovenilor. :)) La faza imediat următoare, arbitrul se grăbeşte să scoată cartonaşul galben din buzunar, dar acesta îi cade pe jos, din nou publicul aclamând neputinţa lui. Finalul meciului a adus şi „strigătul etapei”, când, cu 1 minut înainte de final, un fan strigă către arbitru să fluiere sfârşitul meciului: „Haidee băă, fluieră dracu' că unii mai tre' să meargă şi la masăă!!”. Acelaşi cântec house din fiecare etapă la început şi cântecele trupei Activ la pauză nu au lipsit nici ele. (m-a mirat însă că nu au băgat „Iarba verde, de acasă” la final :D ) Una peste alta, un meci frumos, care consolidează poziţia de lideri Braşovului. FORZA STEAGU'!

De masa de după meci nu vă povestesc, pentru că nu am ce să relatez... Am mâncat, am băut, am plecat.

Aşadar, asta e ţara noastră, România, într-o duminică ce se vroia a fi liniştită, de relaxare :)
Over and out!

Later edit: Să vă mai încânt cu câteva faze de ieri. În taxi, pe drum spre stadion, şoferul ascultă SUPER FM. Când aud reclama mă gândesc că o fi un radio nou, mai fain... Se termină reclama, începe primul cântec: „Haai haai, danseazăă cu minee / Haai haai măcar cinci minutee” Am rămas tablou... Ion era lângă mine şi am început amândoi să râdem pe furiş, să nu se supere şoferul. Dup-aia am schimbat repede subiectul, că deja râdeam prea tare.
Pe stadion, la un moment dat al meciului, în galeria stegară intră un tânăr de vreo 40 de ani îmbrăcat în albastru cu un steag roş-albastru. În secunda imediat următoare, era înconjurat de 20 de suporteri stegari, care i-au şi aruncat steagul peste stadion. :)
După finalul meciului am decis să nu ne îmbulzim la ieşire ci să mai stăm 5 minute să aşteptăm să se mai golească cât de cât. Eliberându-se, de-abea atunci îţi dai seama câte tone de seminţe se mănâncă la un meci. Munţi întregi la baza fiecărui scaun... munţi pe scaune... munţi peste tot. Ziare rupte la fel, pretutindeni.

Ce aud stadioanele...

Fiind primul post de pe acest blog, m-am gândit să vă scriu ceva mai lejer, pentru început.

Acum vreo 3 luni m-am hotărât să încerc să merg la toate meciurile de pe teren propriu ale echipei mele de suflet, FC Braşov. Până acum am ratat doar un singur meci, fiindcă eram plecat la Bran, deci sunt cât de cât în grafic. Mâine e un meci nou, cu Concordia Chiajna, sper să batem. :)
Aşadar, voi posta aici toate fazele interesante pe care le-am văzut/auzit până acum sezonul ăsta.

Încep cu categoria „Fură arbitrii fură...”:
La tot felul de faze în care arbitrul greşeşte în defavoarea lui Steagu', spectatorii se irită atât de tare încât înjură „ca pe stadion” :)) „Criminalule!” şi ”Nesimţitule!” sunt cuvinte de alint faţă de alte înjurături care zboară sper arbitru.

Continuând, categoria mea preferată, „Naee...”:
Portarul Braşovului, Eugen Nae nu a prea avut ce să apere sezonul ăsta, neprimind gol acasă încă (dă Doamne să rămână aşa cât mai mult). Din pricina acestui fapt, el a devenit ţinta a tot felul de strigăte ironice. Printre ele, cele de care-mi aduc aminte sunt:
„Naee... fă trei ture băă!” - insinuând că stă degeaba.
„Naee... du-te şi tu în careu măă!” - la un corner, Braşovul având 2 oameni în plus cu Otopeni, nu mai reuşea să marcheze.
„Naee... f***-i una şi tu măă!” - la o altercaţie în care portarul Otopeniului a luat roşu pentru o lovitură în figură aplicată lui Ilyeş.
„Naee... mai fă mă nişte flotări, că îngheţi!” - insinuând iarăşi lipsa de acţiune la poarta lui.
Probabil c-au mai fost şi altele dar nu mi le mai amintesc acum. Am mai auzit una care se poate încadra în această categorie la un comentator pe sport.ro la FC Săcele - FC Braşov scor 0-6: „Portarul braşovenilor, Nae, a cam ruginit, de când n-a mai primit un şut pe poartă”.

Cam atât pentru acum, ne vedem mâine pe stadion la FC Braşov - Concordia Chiajna, de la ora 13. Hai Steagu'!