Remember 2 iulie 2010

Revin in forta prin a va povesti intamplarile unui tanar student intr-o zi cu soare (aparent) din mini-vacanta de la Brasov. Sunt brasovean, dar studiez la Cluj. Iata, azi, pe 2 iulie, sunt la Brasov, in penultima zi dinaintea practicii pe care o am de facut la Cluj.

Ora 2 si ceva dimineata: dupa indelungate convresatii pe bine-cunoscutul Yahoo Messenger, decid sa ma culc, stiind ca la ora 9 dimineata trebuie sa ajung langa gara Brasov sa joc tenis cu un prieten. Urma sa fie o zi perfecta... sau? Imi pun ceasul sa sune la 8 fara un sfert, ca sa pot ajunge la timp.

Asadar, incepe ziua. Ma trezesc la ora 7 jumate, inainte sa sune ceasul, ca deh, fiinta umana este un sistem complex extraordinar de bine pus la punct, care e capabil sa se descurce in viata fara a avea nevoie sa apeleze la circuite exterioare precum alarma de la ceas. Ma uit afara sa vad daca ploua, ca sa am o idee asupra posibilitatii de a practica sportul alb. E frumos. A plouat putin noaptea, dar nu indeajuns pentru a ma speria. Asadar, mai trag putin de timp, dupa care imi strang lucrurile, ma aranjez putin si ies din casa. In tot acest timp, incerc sa dau telefonic de partenerul meu de joc, cunoscandu-l ca un fin practicant al somnului prelungit dimineata. Desigur, acesta nu raspunde nici la telefoane, nici la mesaje, insa eu am speranta sa apara unde si cand trebuie.

Aproape ajung in statia de autobuze, de unde trebuie sa iau autobuzul 35 pana la gara. Atent mereu la detalii, ma informasem ca la ora 8:29 pleaca din statie. Ajung si eu la 8:28, insa intr-o zi ca asta, nu putea decat sa porneasca din statie cand eu mai aveam de mers 50m. Hotarasc sa iau 17-le, desi voi avea mai mult de mers pe jos, ajutat de apelurile date in zadar prietenului meu. Ce are daca intarziu 15 minute? De asemenea, avand multe drumuri de facut azi (urma sa ma mai duc la bunici, la fotbal si in oras seara), am decis (inspirat si de o domnisoara din fata mea care a cerut acelasi lucru) sa-mi cumpar un abonament pe o zi pe toate liniile. 5 lei. Eh, ma urc in autobuz, toate bune si frumoase. Cobor unde trebuie sa cobor. Decid sa mai sun o ultima data la numarul deja memorat al prietenului. Ma uit la ceas. 8:54. ... ... Raspunde! Vocea de la capatul firului imi indica faptul ca omul acuma a deschis ochii pentru prima data azi. "Mai vii?" "...mdaa" "Bine, ne vedem", si zambesc, fericit ca in sfarsit joc tenis. Urma insa o mare deceptie.

Ajuns langa terenurile de la gara, m-am uitat repede cu coada ochiului sa vad daca e vreo miscare in zona. Nimic. Incepusem sa am ganduri negre, cum ca terenul este impracticabil. Speram totusi sa nu fie asa. Cum drumul urca aproape insesizabil de-a lungul terenurilor, am inceput sa observ ca zgura avea o usoara nuanta de verde pe ici-colo. Am zis ca n-are cum, sunt doar marginile terenului. Urcand insa si mai mult, am observat o pajiste verde... Mai ca am vazut si ovine si bovine pascand iarba, dar cred ca halucinam. Visul mi-era distrus. Dar vai! Un om umbla prin baza. O umbra de speranta? Nu. Terenurile sunt... mai bine zis, nu sunt. Nici nu ma mai sinchisesc sa-l intreb pe om ce si cum.

Deceptionat, frustrat, toate cele, il sun pe D. pentru a-l informa in legatura cu situatia, sperand sa nu fi plecat inca de acasa, pentru a nu irosi bani aiurea pe taxi (sa nu mai zic ca la un moment dat pe strada, am observat un biciclist care a trecut pe langa mine si am crezut ca este el, fapt pentru care l-am si sunat o data in plus, numai pentru ca el sa-mi spuna ca inca sa imbraca). Stabilim de comun acord s-o lasam pe altadata, si astfel inchei cu tenisul pe ziua de azi. "Macar ma duc la fotbal..." In timp ce ma indrept spre statia de autobuze pentru a ma intoarce inspre casa, ma gandesc ca mi-ar placea sa fac restul drumurilor de azi cu bicicleta.

Aici intervine un conflict in mintea mea, o parte din mine spunand ca daca merg cu bicicleta, banii cheltuiti pe abonament se duc pe apa sambetei, iar cealalta parte din mine spunand ca va fi mult mai interesanta ziua parcursa pe bicicleta prin oras, mai ales prin faptul ca e soare afara, pentru prima data dupa mult timp. Dar stai... bicicleta mea sigur nu are cauciucurile umflate cum trebuie. Daca merg cu bicicleta trebuie sa-l sun pe T. sa il rog sa-mi umfle rotile. Nimic mai simplu. Dar stai... T. are examen la ora 11... oare-l mai prind acasa? Il sun. Imi zice ca nu stie inca la ce ora pleaca din casa, si il rog sa afle repede. Afla. Mai am 25 de minute sa ajung acasa daca mai vreau sa merg cu bicicleta. Alt conflict, alta decizie proasta. Ce decizie? Iau un taxi pana acasa, in detrimentul autobuzului pentru care am abonament, pentru a-l prinde pe T. ca sa-mi puna "bitza" pe picioare. Zis si facut. Ma urc, sunt intrebat daca vreau bon, iar in indiferenta mea nativa spun ca nu. Asadar, tipul nu da drumul contorului.

Ajung in final acasa, platind inca 11 lei pe taxi (probabil mai mult decat cu contor), pe langa cei 5 aruncati pe abonament, de dragul de a ma plimba cu bicicleta. Repede scot bicicleta din garaj, ma duc la T. care imi umfla cauciucurile la timp pentru ca sa ajunga si la examen. Pana aici, toate bune si frumoase, doar bani aruncati degeaba pe baza unor decizii gresite.

Frec menta pe-acasa inca cateva ore, dupa care pe la pranz, imi pregatesc toate bagajele pentru fotbal si bunici, caci asta mi-a mai ramas de facut azi. Iau bicicleta, ma urc pe ea, si da-i bice! Ajung (ca fapt divers, mai repede decat cu autobuzul... 27 min) la bunici, unde mananc si socializez cu ei vreme de ceva ore. Ma uit in acest timp la semifinala de la Wimbledon dintre Djokovic si Berdych, pe care al doilea o castiga in 3 seturi. 40 lei dusi la pariuri. Incepe la 5 si sfertul de finala de la Cupa Mondiala de fotbal, dintre Brazilia si Olanda, eu fiind suporter infocat al olandezilor, din diverse motive mai mult sau mai putin subiective. Apuc sa vad doar golul Braziliei, care nu ma multumeste deloc. Trebuie sa plec inapoi la fotbal (programat de la ora 6).

Pana in momentul asta, meteorologic vorbind, ziua a fost superba. O zi insorita, cu pasarele ciripind si cu... ma rog. Intelegeti. Dar iata... cum ies de la bunici, incepe sa se intunece dintr-o data si sa bata vantul puternic. "Nu. Nu ploaia iara. Nu azi. Te rog!" Ba da. Incepe sa ploua, la cateva minute dupa ce am iesit afara. Pana ce am ajuns la teren, puteai stoarce orice obiect vestimentar de pe mine, si umpleai un pahar de apa curata de ploaie. Sa nu mai zic, in tot acest timp am primit 9 telefoane, cate unul de la fiecare om care trebuia sa mai vina la teren, pentru a ma intreba daca mai jucam. Eu i-am chemat pe toti, dar au venit numai 7, si aia cu greu. Ajunsi uzi (ca acum deja eram mai multi in situatia asta neplacuta) la teren, observam ca ploaia a pus stapanire si pe acesta, fiind practic un lac mai micut. Dupa discutii seculare ce au durat aproximativ 20 de minute, decidem de comun acord cu totii sa plecam, ca nu are rost sa mai pierdem timpul aiurea. Plecam.

Dar ziua nu s-a terminat. Cum ies inapoi pe strada, se intampla imprevizibilul. Bicicleta mea cedeaza. Dorind sa apas pedala stanga cu putere pentru a porni, lantul cedeaza, pedala da in gol, piciorul ud imi aluneca, iar corpul meu face cunostinta cu asfaltul plin de balti. Noroc ca nu aveam viteza. Ca toate lucrurile sa fie complete, cand ridic bicicleta de pe jos, observ ca "opt"ul deja existent pe roata din fata, s-a transformat intr-un "opt" de 'jdemii de ori mai mare. Adio roata. Adio bicicleta. Adio mers acasa cu bicicleta. Bun-venit rasete din partea prietenilor. Bine te-am regasit, frustrare. "Ce e de facut? Nu stiu. De ajuns acasa. Cum? Nu stiu. Oricum." Tarasc bicicleta dupa mine pana in statie, unde spre norocul meu incredibil (de data asta pe bune), vine un 17 aproape gol, in care reusesc sa cocot si vehicolul meu terminat. Ud pana la piele, ma proptesc atat pe mine cat si bicicleta de o bara din autobuz, ma intorc cu spatele in umilinta spre restul persoanelor din el, si plec capul in podea.

Acuma stau intins pe canapea cu sangele siroindu-mi (exagerez, dar na...) din genunchiul stang si din ceva degete, nici eu nu mai stiu care. Meciul s-a terminat. A castigat Olanda, revenind spectaculos. Pana acuma e cel mai fain sentiment de azi, stiind ca am pus 20 de lei mai demult pe ei la pariuri, zicand ca vor lua trofeul. Nu m-am spalat, nu nimic, stau in chiloti si impartasesc cu voi ziua mea fericita, zicandu-mi ca acuma hazul este cel mai important.

Ziua nu s-a terminat. Urmeaza sa ma intalnesc cu fostii colegi la ora 23 si sa ne distram putin. What could possibly go wrong?!

Edit: Am si uitat se mentionez alte aspecte mai mult sau mai putin importante, precum faptul ca odata ajuns acasa, am vrut sa vad finalul de meci la TV, dar nu era semnal de la ploaie, astfel in cat m-am multumit sa "vad" meciul sonor. Probabil mai sunt si alte faze ce merita amintite... voi edita pe masura ce imi amintesc de ele.