Vorbe de Duh

Remember 2 iulie 2010

2010-07-02T18:30:00.006+03:00

Revin in forta prin a va povesti intamplarile unui tanar student intr-o zi cu soare (aparent) din mini-vacanta de la Brasov. Sunt brasovean, dar studiez la Cluj. Iata, azi, pe 2 iulie, sunt la Brasov, in penultima zi dinaintea practicii pe care o am de facut la Cluj.

Ora 2 si ceva dimineata: dupa indelungate convresatii pe bine-cunoscutul Yahoo Messenger, decid sa ma culc, stiind ca la ora 9 dimineata trebuie sa ajung langa gara Brasov sa joc tenis cu un prieten. Urma sa fie o zi perfecta... sau? Imi pun ceasul sa sune la 8 fara un sfert, ca sa pot ajunge la timp.

Asadar, incepe ziua. Ma trezesc la ora 7 jumate, inainte sa sune ceasul, ca deh, fiinta umana este un sistem complex extraordinar de bine pus la punct, care e capabil sa se descurce in viata fara a avea nevoie sa apeleze la circuite exterioare precum alarma de la ceas. Ma uit afara sa vad daca ploua, ca sa am o idee asupra posibilitatii de a practica sportul alb. E frumos. A plouat putin noaptea, dar nu indeajuns pentru a ma speria. Asadar, mai trag putin de timp, dupa care imi strang lucrurile, ma aranjez putin si ies din casa. In tot acest timp, incerc sa dau telefonic de partenerul meu de joc, cunoscandu-l ca un fin practicant al somnului prelungit dimineata. Desigur, acesta nu raspunde nici la telefoane, nici la mesaje, insa eu am speranta sa apara unde si cand trebuie.

Aproape ajung in statia de autobuze, de unde trebuie sa iau autobuzul 35 pana la gara. Atent mereu la detalii, ma informasem ca la ora 8:29 pleaca din statie. Ajung si eu la 8:28, insa intr-o zi ca asta, nu putea decat sa porneasca din statie cand eu mai aveam de mers 50m. Hotarasc sa iau 17-le, desi voi avea mai mult de mers pe jos, ajutat de apelurile date in zadar prietenului meu. Ce are daca intarziu 15 minute? De asemenea, avand multe drumuri de facut azi (urma sa ma mai duc la bunici, la fotbal si in oras seara), am decis (inspirat si de o domnisoara din fata mea care a cerut acelasi lucru) sa-mi cumpar un abonament pe o zi pe toate liniile. 5 lei. Eh, ma urc in autobuz, toate bune si frumoase. Cobor unde trebuie sa cobor. Decid sa mai sun o ultima data la numarul deja memorat al prietenului. Ma uit la ceas. 8:54. ... ... Raspunde! Vocea de la capatul firului imi indica faptul ca omul acuma a deschis ochii pentru prima data azi. "Mai vii?" "...mdaa" "Bine, ne vedem", si zambesc, fericit ca in sfarsit joc tenis. Urma insa o mare deceptie.

Ajuns langa terenurile de la gara, m-am uitat repede cu coada ochiului sa vad daca e vreo miscare in zona. Nimic. Incepusem sa am ganduri negre, cum ca terenul este impracticabil. Speram totusi sa nu fie asa. Cum drumul urca aproape insesizabil de-a lungul terenurilor, am inceput sa observ ca zgura avea o usoara nuanta de verde pe ici-colo. Am zis ca n-are cum, sunt doar marginile terenului. Urcand insa si mai mult, am observat o pajiste verde... Mai ca am vazut si ovine si bovine pascand iarba, dar cred ca halucinam. Visul mi-era distrus. Dar vai! Un om umbla prin baza. O umbra de speranta? Nu. Terenurile sunt... mai bine zis, nu sunt. Nici nu ma mai sinchisesc sa-l intreb pe om ce si cum.

Deceptionat, frustrat, toate cele, il sun pe D. pentru a-l informa in legatura cu situatia, sperand sa nu fi plecat inca de acasa, pentru a nu irosi bani aiurea pe taxi (sa nu mai zic ca la un moment dat pe strada, am observat un biciclist care a trecut pe langa mine si am crezut ca este el, fapt pentru care l-am si sunat o data in plus, numai pentru ca el sa-mi spuna ca inca sa imbraca). Stabilim de comun acord s-o lasam pe altadata, si astfel inchei cu tenisul pe ziua de azi. "Macar ma duc la fotbal..." In timp ce ma indrept spre statia de autobuze pentru a ma intoarce inspre casa, ma gandesc ca mi-ar placea sa fac restul drumurilor de azi cu bicicleta.

Aici intervine un conflict in mintea mea, o parte din mine spunand ca daca merg cu bicicleta, banii cheltuiti pe abonament se duc pe apa sambetei, iar cealalta parte din mine spunand ca va fi mult mai interesanta ziua parcursa pe bicicleta prin oras, mai ales prin faptul ca e soare afara, pentru prima data dupa mult timp. Dar stai... bicicleta mea sigur nu are cauciucurile umflate cum trebuie. Daca merg cu bicicleta trebuie sa-l sun pe T. sa il rog sa-mi umfle rotile. Nimic mai simplu. Dar stai... T. are examen la ora 11... oare-l mai prind acasa? Il sun. Imi zice ca nu stie inca la ce ora pleaca din casa, si il rog sa afle repede. Afla. Mai am 25 de minute sa ajung acasa daca mai vreau sa merg cu bicicleta. Alt conflict, alta decizie proasta. Ce decizie? Iau un taxi pana acasa, in detrimentul autobuzului pentru care am abonament, pentru a-l prinde pe T. ca sa-mi puna "bitza" pe picioare. Zis si facut. Ma urc, sunt intrebat daca vreau bon, iar in indiferenta mea nativa spun ca nu. Asadar, tipul nu da drumul contorului.

Ajung in final acasa, platind inca 11 lei pe taxi (probabil mai mult decat cu contor), pe langa cei 5 aruncati pe abonament, de dragul de a ma plimba cu bicicleta. Repede scot bicicleta din garaj, ma duc la T. care imi umfla cauciucurile la timp pentru ca sa ajunga si la examen. Pana aici, toate bune si frumoase, doar bani aruncati degeaba pe baza unor decizii gresite.

Frec menta pe-acasa inca cateva ore, dupa care pe la pranz, imi pregatesc toate bagajele pentru fotbal si bunici, caci asta mi-a mai ramas de facut azi. Iau bicicleta, ma urc pe ea, si da-i bice! Ajung (ca fapt divers, mai repede decat cu autobuzul... 27 min) la bunici, unde mananc si socializez cu ei vreme de ceva ore. Ma uit in acest timp la semifinala de la Wimbledon dintre Djokovic si Berdych, pe care al doilea o castiga in 3 seturi. 40 lei dusi la pariuri. Incepe la 5 si sfertul de finala de la Cupa Mondiala de fotbal, dintre Brazilia si Olanda, eu fiind suporter infocat al olandezilor, din diverse motive mai mult sau mai putin subiective. Apuc sa vad doar golul Braziliei, care nu ma multumeste deloc. Trebuie sa plec inapoi la fotbal (programat de la ora 6).

Pana in momentul asta, meteorologic vorbind, ziua a fost superba. O zi insorita, cu pasarele ciripind si cu... ma rog. Intelegeti. Dar iata... cum ies de la bunici, incepe sa se intunece dintr-o data si sa bata vantul puternic. "Nu. Nu ploaia iara. Nu azi. Te rog!" Ba da. Incepe sa ploua, la cateva minute dupa ce am iesit afara. Pana ce am ajuns la teren, puteai stoarce orice obiect vestimentar de pe mine, si umpleai un pahar de apa curata de ploaie. Sa nu mai zic, in tot acest timp am primit 9 telefoane, cate unul de la fiecare om care trebuia sa mai vina la teren, pentru a ma intreba daca mai jucam. Eu i-am chemat pe toti, dar au venit numai 7, si aia cu greu. Ajunsi uzi (ca acum deja eram mai multi in situatia asta neplacuta) la teren, observam ca ploaia a pus stapanire si pe acesta, fiind practic un lac mai micut. Dupa discutii seculare ce au durat aproximativ 20 de minute, decidem de comun acord cu totii sa plecam, ca nu are rost sa mai pierdem timpul aiurea. Plecam.

Dar ziua nu s-a terminat. Cum ies inapoi pe strada, se intampla imprevizibilul. Bicicleta mea cedeaza. Dorind sa apas pedala stanga cu putere pentru a porni, lantul cedeaza, pedala da in gol, piciorul ud imi aluneca, iar corpul meu face cunostinta cu asfaltul plin de balti. Noroc ca nu aveam viteza. Ca toate lucrurile sa fie complete, cand ridic bicicleta de pe jos, observ ca "opt"ul deja existent pe roata din fata, s-a transformat intr-un "opt" de 'jdemii de ori mai mare. Adio roata. Adio bicicleta. Adio mers acasa cu bicicleta. Bun-venit rasete din partea prietenilor. Bine te-am regasit, frustrare. "Ce e de facut? Nu stiu. De ajuns acasa. Cum? Nu stiu. Oricum." Tarasc bicicleta dupa mine pana in statie, unde spre norocul meu incredibil (de data asta pe bune), vine un 17 aproape gol, in care reusesc sa cocot si vehicolul meu terminat. Ud pana la piele, ma proptesc atat pe mine cat si bicicleta de o bara din autobuz, ma intorc cu spatele in umilinta spre restul persoanelor din el, si plec capul in podea.

Acuma stau intins pe canapea cu sangele siroindu-mi (exagerez, dar na...) din genunchiul stang si din ceva degete, nici eu nu mai stiu care. Meciul s-a terminat. A castigat Olanda, revenind spectaculos. Pana acuma e cel mai fain sentiment de azi, stiind ca am pus 20 de lei mai demult pe ei la pariuri, zicand ca vor lua trofeul. Nu m-am spalat, nu nimic, stau in chiloti si impartasesc cu voi ziua mea fericita, zicandu-mi ca acuma hazul este cel mai important.

Ziua nu s-a terminat. Urmeaza sa ma intalnesc cu fostii colegi la ora 23 si sa ne distram putin. What could possibly go wrong?!

Edit: Am si uitat se mentionez alte aspecte mai mult sau mai putin importante, precum faptul ca odata ajuns acasa, am vrut sa vad finalul de meci la TV, dar nu era semnal de la ploaie, astfel in cat m-am multumit sa "vad" meciul sonor. Probabil mai sunt si alte faze ce merita amintite... voi edita pe masura ce imi amintesc de ele.

Nothing Else...

2009-05-01T18:17:00.001+03:00

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
And nothing else matters

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I dont just say
And nothing else matters

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
And nothing else matters

Never cared for what they do
Never cared for what they know
But I know

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
And nothing else matters

Never cared for what they do
Never cared for what they know
But I know

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I dont just say
And nothing else matters

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
And nothing else matters

Never cared for what they say
Never cared for games they play
Never cared for what they do
Never cared for what they know
And I know

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
No nothing else matters

You belong with me, Not swallowed in the sea

2009-01-10T16:59:00.000+02:00

You cut me down a tree
And brought it back to me
And that's what made me see
Where I was going wrong
You put me on a shelf
And kept me for yourself
I can only blame myself
You can only blame me

And I could write a song
A hundred miles long
Well, that's where I belong
And you belong with me

And I could write it down
Or spread it all around
Get lost and then get found
Or swallowed in the sea

You put me on a line
And hung me out to dry
And darling that's when I
Decided to go to see you

You cut me down to size
And opened up my eyes
Made me realize
What I could not see

And I could write a book
The one they'll say that shook
The world, and then it took
It took it back from me

And I could write it down
Or spread it all around
Get lost and then get found
And you'll come back to me
Not swallowed in the sea

Ooh...

And I could write a song
A hundred miles long
Well, that's where I belong
And you belong with me

The streets you're walking on
A thousand houses long
Well, that's where I belong
And you belong with me

Oh what good is it to live
With nothing left to give
Forget but not forgive
Not loving all you see

Oh the streets you're walking on
A thousand houses long
Well that's where I belong
And you belong with me
Not swallowed in the sea

You belong with me
Not swallowed in the sea
Yeah, you belong with me
Not swallowed in the sea

Narcotic

2009-01-04T19:34:00.001+02:00

So you face it with a smile
There is no need to cry
For a trifle's more than this

Will you still recall my name
And the month it all began
Will you release me with a kiss

Have I tried to draw the veil
If I have, how could I fail
Did I fear the consequence

Dazed by careless words
Cosy in my mind

I don't mind
I think so
I will let you go
I don't mind
I think so
I will let you go

Now you shaped that liquid wax
Fit it out with crater cracks
Sweet devotion my delight

Oh, you're such a pretty one
And the naked thrills of flesh and skin
Would tease me through the night

Now I hate to leave you bare
If you need me I'll be there
Don't you ever let me down

Dazed by careless words
Cosy in my mind

I don't mind
I think so
I will let you go
I don't mind
I think so
I will let you go

And I touched your face
Narcotic mind from lazed Mary-Jane
And I called your name
Like an addicted to cocaine calls for the stuff he'd rather blame
And I touched your face
Narcotic mind from lazed Mary-Jane

And I called your name
My cocaine

I don't mind
I think so
I will let you go
I don't mind
I think so
I will let you go

Time... is going by

2008-12-14T13:27:00.001+02:00

Time, is going by, so much faster than I,
And I'm starting to regret not spending all of it with you.
Now I'm, wondering why, I've kept this bottled inside,
So I'm starting to regret not selling all of it to you.
So if I haven't yet, I've gotta let you know...

Never gonna be alone!
From this moment on, if you ever feel like letting go,
I won't let you fall...
Never gonna be alone!
I'll hold you 'til the hurt is gone.

And now, as long as I can, I'm holding on with both hands,
'Coz forever I believe that there's nothing I could need but you,
So if I haven't yet, I've gotta let you know...

Never gonna be alone!
From this moment on, if you ever feel like letting go,
I won't let you fall.
When all hope is gone, I know that you can carry on.
We're gonna see the world out,
I'll hold you 'til the hurt is gone.

Ooooh!
You've gotta live every single day,
Like it's the only one, what if tomorrow never comes?
Don't let it slip away,
Could be our only one, you know it's only just begun.
Every single day,
Maybe our only one, what if tomorrow never comes?
Tomorrow never comes...

Time, is going by, so much faster than I,
And I'm starting to regret not telling all of this to you.

Never gonna be alone!
From this moment on, if you ever feel like letting go,
I won't let you fall.
When all hope is gone, I know that you can carry on.
We're gonna see the world out,
I'll hold you 'til the hurt is gone.

I'm gonna be there always,
I won't be missing a word all day,
I'm gonna be there always,
I won't be missing a word all day.

She is the Beautiful Girl

2008-12-13T19:29:00.001+02:00

Nickys in the corner
With a black coat on
Running from a bad home
With some cat inside
Now where did you find her
Among the neon lights
That haunt the streets outside
Stay with me

Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
She wants to go home

From door way to door way
Street corner to corner
With neon ghosts in the city
And she sings

Stay with me
Stay with me
Stay with me
Stay with me

Shes so scared
So very frightened
Anything could happen
Right here tonight

Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
She wants to go home

Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)

I am The Scientist

2008-12-13T18:41:00.002+02:00

Come up to meet you, tell you I'm sorry
You don't know how lovely you are

I had to find you
Tell you I need you
Tell you I've set you apart

Tell me your secrets
And ask me your questions
Oh, let's go back to the start

Running in circles
Coming up tails
Heads on the science apart

Nobody said it was easy
It's such a shame for us to part
Nobody said it was easy
No one ever said it would be this hard

Oh take me back to the start

I was just guessing
At numbers and figures
Pulling the puzzles apart

Questions of science
Science and progress
Do not speak as loud as my heart

Oh tell me you love me
Come back and haunt me
Oh and I rush to the start

Running in circles
Chasing our tails
Coming back as we are

Nobody said it was easy
Oh, it's such a shame for us to part
Nobody said it was easy
No one ever said it would be so hard

I’m going back to the start

Oh ooh ooh ooh ooh
Ah ooh ooh ooh ooh
Oh ooh ooh ooh ooh
Oh ooh ooh ooh ooh

Mi-au asfaltat strada!

2008-10-15T21:13:00.001+03:00

După ani... nici nu mai ştiu cât a trecut. După ani de zile, au terminat să-mi asfalteze strada. Au început cam acum o lună, iar acum e aproape gata.

Slavă Domnului! În seara asta beau!

Viaţa pe strada mea

2007-10-26T20:34:00.000+03:00

În sfârşit... Iată că pot scrie în sfârşit un post nou. Am stat 30 de minute de când am venit din oraş că nu-mi deschidea pagina cu „new post” la blogger :| Acum pot să scriu, sper să nu mai facă fiţe.

Aşadar... venind azi de la un curs din oraş, stând în autobuz şi uitându-mă pe geamul aburit la străzile oraşului, la oamenii de pe acestea, dar mai ales coborând din autobuz şi ajungând pe strada pe care stau, mi-a venit ideea să scriu aici. Parcă mi-a venit aşa o inspiraţie de moment. Acum s-a mai pierdut datorită netului infect, pe care încă sunt nervos. Să trec totuşi peste, şi să vă povestesc în continuare. Mergând cu autobuzul din centrul oraşului până în cartierul marginal în care stau, am putut vedea pe geam diverse locuri. Intrat în cartierul meu, totul se schimbă faţă de ce e în centru. Dacă stau să mă gândesc mai bine e ceva firesc până la urmă. Lume pe stradă nu prea e. În centru, deşi era ora 8, încă mai vedeai oamenii umblând, şi pe cele mai întunecate şi izolate străzi. În Noua, deşi mai sunt ceva excepţii, e cam pustiu. Continuând să merg spre sfârşitul traseului autobuzului, devine chiar înspăimântător de pustiu. Nici ţipenie de om nu mai vezi.

Acum trecând la partea mai melancolică, care m-a făcut de fapt să postez aici în seara asta... Când am coborât din autobuz, parcă m-a lovit. Am coborât cu o staţie după locul unde mă dau jos de obicei, în ideea că era ceva mai multă lumină, să nu umblu de unul singur pe străzile pline de noroi pe care vin de la şcoală, care dacă sunt iluminate, sunt de către un stâlp care dacă-i dai un şut moare. Aşadar, am coborât unde coboram pe vremuri, în „zilele bune” cum îmi place să le zic. Ajung din autobuz pe strada pe care stau de mai bine de 6 ani de zile. O stradă pietruită, care se cere a fi asfaltată, şi se vrea a fi asfaltată de tot atâţia ani. Acum, ea e formată din şanţuri, cratere, bălţi imense şi noroi ca să fiu scurt. Acum 3-4 luni într-o zi înnorată au venit ş-au săpat, au nivelat, au pietruit strada, pentru a fi gata de asfaltare. Asfaltare care logic, nu a mai venit, şi stau să mă gândesc dacă se va face vreodată... Între timp au pus şi borduri, dar şi acelea s-au oprit brusc în faţa curţii mele. Au pus borduri doar până la mine. Să nu mai zic că acea „nivelare” a avut efectul invers celui pentru care era făcută. Acum strada arată de 3 ori mai rău ca înainte, şi în plus, a apărut la câţiva metrii de poarta mea o baltă, care când plouă se face cam de 20x10m. Imensă. Cu maşina n-ai cum s-o ocoleşti. Revenind, când am coborât din autobuz, era ora 8, 8 fără ceva. Parcurg drumul de 100-200m până la poarta curţii mele, drum pe care am întâlnit un grup de 15-20 de muncitori care săpaseră şanţuri toată ziua pe străzile paralele şi perpendiculare. Era ceaţă. De altfel toată ziua a fost ceaţă. Acum însă era o ceaţă foarte joasă, şi mai densă ca deobicei. Mă uitam la un bec de la un stâlp de iluminat din depărtare, care abea se întrezărea prin acea ceaţă. Îmi aduc aminte aşa... ce frumos era acum 2, 3, 4 ani, poate chiar şi anul trecut, pe stradă la mine. Ea în sine tot neasfaltată şi prăfuită era, dar amintirile de atunci îmi produc o tristeşe profundă. Având doi prieteni foarte buni în vecini, obişnuiam să ieşim aproape zilnic cu mingea afară, şi jucam tot ce se putea juca în 3 cu o minge de fotbal pe stradă. Unde mai sunt acum vremurile acelea? Aşa de fain era... După o zi plină, să ieşi cu prietenii seara la un fotbal, să stai de vorbă cu ei, să râzi cu ei măcar o oră, dacă nu mai mult. Iarna era şi mai special. Pentru mine prin octombrie, când se făcea mai frig, aşa cum e şi zilele astea, începea perioada cea mai faină a anului. Era vremea de ieşit afară seara, pe întuneric, la lumina acelui stâlp de care vă ziceam. În multe zile era şi ceaţă, dar vremea în sine era exact aceea de azi. Frigul apăsător, dar pe care nu-l mai simţeai în momentul în care te jucai cu prietenii tăi cei mai buni, te făcea într-adevăr fericit. Aerul acela curat, de munte, de pădure... Era prea frumos. Parcă visam. Când mai şi ningea, deşi în ultimii doi-trei ani n-a mai nins ca lumea mai deloc, era paradis. Ne aruncam în zăpadă după minge, ne mai bulgăream... ce nu făceam?! „Unde-s vremurile alea?” S-au dus. Da, s-au dus. Uşor, uşor, ieşirile astea au devenit tot mai rare. Pe prieteni îi văd tot mai rar. Nu mai vorbim prea des, poate doar pe internetul vieţii. Mă gândesc că poate ne-am maturizat, de aceea poate ne-am îndepărtat unul de altul mai mult. O fi adevărat, ne vedem mai mult de viaţa noastră individual, dar nu cred că trebuie să fie aşa. Fără prieteni nu eşti nimic. Astă-vară, când au venit cu săpăturile şi „au stricat” strada, s-a pus capac definitiv perioadei de care vă povesteam. De atunci nu am mai ieşit deloc pe stradă la fotbal. S-a dus sentimentul acela extraordinar de libertate, de împlinire, de bucurie când eşti cu prietenii, şi dorinţa de a sta cât mai mult cu ei. S-au dus orele de fotbal, orele de stat de vorbă sub acel stâlp când oboseam sau ne plictiseam de minge. S-au dus orele din zi în care mă gândeam la „ce o să facem diseară”. Deja aceste lucruri ţin de trecut. „De ce?” Un răspuns clar nu pot să dau. Poate că aşa e în viaţă, totul are un sfârşit...

Păcat. A fost o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea. Sper că şi voi, cei ce vă regăsiţi printre rândurile astea să o vedeţi la fel. Totuşi, au rămas amintiri. E un lucru deosebit şi să-ţi aduci aminte de momente de acest gen. Amintiri care azi, mi-au venit în minte când păşeam agale spre casă, fiind cu gândul la total altceva. Atmosfera, aerul, acea ceaţă densă, pur şi simplu strada mi-a adus aminte de ceva frumos.

Poate-i un semnal de alarmă. Poate trebuie să reluăm cumva obiceiurile astea. Să fim din nou ca o familie, ca nişte prieteni adevăraţi... Suntem tot mai reci unul cu altul, şi chiar nu înţeleg de unde acest lucru. Eu unul sper din tot sufletul să vă am aproape în continuare, şi vă mulţumesc pentru aceste momente unice pe care le-am petrecut împreună. Apropo de asta, vă invit pe această cale pe amândoi duminică la meci, măcar ne mai vedem şi noi mai des. Ţineţi aproape!

Remember the days...

Ziua = 18 ore

2007-10-23T21:42:00.001+03:00

Aşadar. Ora 22 ieri: mă hotărăsc după o scurtă conversaţie pe Guild Wars (că numai acolo îl puteam găsi) cu Sabin, să mă trezesc azi la ora 6, şi să merg cu Tuddy cu autobuzu' (că n-am chef să merg singur... sufeream, ce să fac?!), să stau la sabin de la 7 la 8 şi p-urmă la şcoală. Zis şi făcut. Pun mobilu' să sune la 5:55, ceasu' la 5:56 pt orice eventualitate. Mă trezesc în somn atât la 3 cât şi la 4 şi ceva... Până la urmă, mă trezeşte ceasu' (logic... ceva nu era bine) la 5:56. Mă întreb oare de ce mobilu n-a funcţionat... Mă uit la mobil. 5:55. Trebuia să sune o.O Mă uit la alarmă şi observ că e setată la 6:45 X( Uitasem să salvez. Oricum... îmi zic că mai stau 5 minute în pat (de-aia am pus ceasu' la fără 5 şi nu la fix) şi dup-aia mă îmbreac, înpachetez, mănânc şi plec frumos. ADOOOORM.... Mă trezesc din nou la ora 6:20. Mă uit la ceas, şi dintr-o mişcare necontrolată ajung în următoarea secundă lângă dulap cu ochii închişi şi înjurând că am adormit iar, şi că mai am 10 minute să ajung la tuddy (fiind în pijama). Îmbracă-te. Aruncă tot ce prinzi ce ar putea fi folositor în ziua asta în ghiozdan (acasă urma să mă întorc abea la ora 20). Spală-te. Mănâncă. Mănâncă?! o.O Pe naiba. Ia o plasă, aruncă tot ce găseşti de mâncare în ea, că mănânci de dimineaţă în autobuz. Ş-aşa fu... Într-un final ajung la Tuddy la 6:32 :> Ne urcăm în autobuz bla bla... Mănânc. :)) La ora 7:10 eram aşteptat la Sabin, deci dacă coboram la staţia corectă din 17 ajungeam prea repede la Sabin. Ce să fac? Cobor la şcoală, ca pe urmă să mă întorc pe jos o staţie să mai treacă din timp. Trece timpul, eu mergând pe o Cale Bucureşti plouată, udă toată, cu umbrela într-o mână, descheiat la şireturi, cu ochii semi-deschişi, făcând slalom printre bălţi. Ajung la 7:05 la Sabin la uşă. Să sun? Să nu sun? Poate doarme... :-s Îl sun, răspunde, zice că e ok, că s-a trezit şi să intru. Intru, fac „farmul de dimineaţă” (:>) la Guild Wars, mai stăm ceva de vorbă, şi plecăm spre şcoalăă...

La şcoală o zi destul de interesantă. Cu toate că marţea e cam cea mai grea zi a săptămânii, a fost relativ lejer. Primele 3 ore, raiul pe Pământ. Informatică :| Am făcut în trei (3) ore o (1) problemă amărâtă. În rest, au fost ore excelente, am ascultat super fm, şi am intrat pe site la ei, unde ne-am delectat cu fel de fel de dedicaţii =)) Împinşi de euforie, am şi dat o dedicaţie (eu cu Sabin) ce suna cam aşa: „De la Gigy pentru amanta mea Denisa, care are azi programare la ginecologist. Fii puternică, e al nostru! Dacă se poate Nicolae Guţă - Gigolo, sau Gabi de la Buzău - Am băut la viaţa mea. Sunteţi cei mai tari!” După cele 3 ore de info (timp în care mi-am uitat bluza în laborator şi era să plec fără ea, amintindu-mi de-abea cu 10 minute înainte să plecăm de la şcoală că n-am bluză) avem matematică. Matrici :X Frecăm menta o oră. Îl scoate pe Sabin la tablă. E praf. Îl ceartă diriga. Asta e, noi să fim sănătoşi. Ora următoare a fost cea de engleză, distracţie, voie bună. Am răspuns pe rând la nişte propoziţii de prin ultimele exerciţii din cartea de-a 10-a. Ultima oră, română. Sabin, conectat la HT de pe mobil, caută prin diverse conferinţe, şi dă de un thread cu „Probleme de (i)logică”, pe care începe să i le zică d-nei profesoare :)) Eh, de la asta (fiind o glumă la început) am ajuns să petrecem toată ora râzând, spunând bancuri, şi rezolvând astfel de probleme, deşi pe tablă scria deja „Ţiganiada, de Ion Budai Deleanu”.

Cam atât de la şcoală... partea hazlie s-a încheiat o dată cu urcarea în 5-ul vieţii, cu care am ajuns la bunici, unde a urmat să mănânc. De-acolo am ieşit în oraş vreo oră-două, după care la cursul foto, totul decurgând foarte bine. Pe la 7 ţac-pac la bunici înapoi, şi în sfârşit acasă de la bunici.

Asta fu ziua de azi. O zi de 18 ore, venită după 7 ore de somn. Urmează încă 6-7 ore de somn, după care o iau de la capăt mâine :( Urăsc programul încărcat, dar măcar am ce să scriu.

Sfârşit de săptămână

2007-10-23T21:38:00.000+03:00

Post datând din 12.10.2007:

Hai să scriu un post în fiecare vineri la sfârşit de săptămână, în care să povestesc lucruri amuzante/impresionante petrecute pe parcursul săptămânii.

Deocamdată, n-am de scris mare lucru. Luni a fost incendiul, v-am scris deja. De luni până azi n-a prea fost nimic spectaculos, o săptămână normală. Normal câteva conversaţii pe mess/HT care merită amintite... dar mai încolo :) Azi a fost însă o zi mai specială. O zi ce se anunţa criminală, s-a dovedit a fi cea mai faină a săptămânii.

Încep prin a menţiona că dis de dimineaţă aud un strigăt de jos... o voce groasă: „Daneee... trezeşte-te!!”. Nu dormisem prea bine, m-am tot trezit din când în când noaptea. Ştiind că am o zi plină la şcoală, mă uit la ceas. 7:39 :O. La 8 am fizică. N-am tema, trebuie s-o copiez. „Cum ajung eu din Noua la liceu în 20 de min fiind încă în pijama nu ştiu...” Şi totuşi... am ajuns. La fără 5 minute eram în clasă. Caut caietul de fizică, nu e. Normal, m-am grăbit prea tare acasă şi l-am uitat. „Asta e... fără temă”. Intră profa'-n clasă... corectarea temei. ”Număru' 12 (azi suntem în 12) la tablă.” Scap. „Numărul 24 la tablă.” Scap. „Numărul 8...” :| Merg la tablă, fără temă. „Asta e”, mi-am zis... „Ce-o fi o fi”. Problema 2. OK. Err... cum încep? Păi tre să aflu... Ah. Da. Formula. Şi stau... formula n-o ştiu. Până la urmă mi se spune formula, şi de-acolo, miracol. Am ştiut tot :| Eh. Noroc pur, deşi în gând îmi ziceam „Băi ce-am ştiut... :>” Aşadar, trece prima oră, mult mai bine decât speram. :) Urmau istoria, matematică X2 (în prima oră test din permutări), germană, info. La istorie a fost ca deobicei, frecare de mentă. Am stat ş-am povestit cu colegii de GW şi CS. Trece şi pauza. Test. „Ştiu în mare... poate iau chiar 8” îmi ziceam. Vine testul, cu ceva emoţii că ne-a schimbat un punct din mers că „nu făcusem la clasă” ce vroia să ne dea... Fac 2 din 4 exerciţii, la celelalte 2 mă chinui. „Iau 6... asta e. Poate cu ceva indulgenţă îmi dă 7”. Între orele de mate, pauza mare. Merg cu Sabin şi cu Weil la magazin... îmi iau o brânzoaică, dar tot mi-e foame. Ne ducem toţi 3 la Bunloc lângă liceu, să ne luăm un sandwich. Intraţi în fast-food-ul imens, de 5m pătraţi, urechile noastre încep să audă un sunet cunoscut. Dar vai. Veşnicul SUPER FM. Manelele cântă... mai e şi coadă... rezistăm? Rezistăm, că suntem băieţi mari (eu şi Sabin, că Weil a plecat după 2 minute) Că tot sunt pe subiect, să vă relatez una din dedicaţiile de la acest post: „de la marius pt sotia mea care merge la dentist sa-si scoata 2 masele - gabi de la Buzau - Toata viata am baut” =)) Mâncăm sandwichul în drum spre liceu, mai stăm în curte 5 min să terminăm, cu toate că se sunase de ceva timp. Intrăm în clasă la a doua oră de mate. Trece repede, că râd cu Sabin toată ora... De altfel am fost şi atenţi. Se sună. Germană. Ora trecută ne prinsese cu teme nefăcute, ş-a zis că la următoarea abatere ia acţiuni. Teme n-aveam, normal. Mă chinui să copiez de la un coleg tema în pauză, dar în zadar. Are un scris mult prea odios ca să înţeleg. Vorbesc cu prietena şi cu încă 1 colegă să chiulim... că nu e importantă materia. Stau. Mă gândesc. Eu informatica n-o suport, aşa că hotărăsc să plec de la ambele ore. O oră merg în parc cu ei, dup-aia ei se întorc la info, eu plec acasă :) Logic. Mergem în parc... a fost o oră faină. Între timp, mai vin 2 colegi care mă înştiinţează că germană nu s-a făcut. „N-a venit profa'”. Ne ducem înapoi spre şcoală... prietena încearcă să mă convingă să stau la info, că nu pierd nimic... totuşi, n-am chef şi după multe discuţii merg acasă :) Pe drum mă gândesc la faptul că am refuzat să mai stau... „Poate avea dreptate ş-o să-mi pară rău :-s” îmi ziceam.

Ajung acasă. Deschid calculatorul, mă schimb. Intru pe HT, pe YM, mai văd ce şi cum prin HT. Observ că Ion e încă acasă, n-a plecat la şcoală O.o Văd pe conferinţă în HT că a chiulit de la primele 2 ore. Nu apuc să-l contactez pe YM că mă contactează el pe mine. Începe să-mi explice de ce a chiulit şi că dă lucrare la istorie când deodată:
„TGM: BAH
TGM: plm a venit sormea acasa
TGM: =))))
TGM: m-a prins
TGM: plm
TGM: hai ca plec
TGM: =))”.
Să cad pe jos de râs nu alta :)) Pleacă Ion de pe mess, intră Sabin:
„Sabin: baaaaaaaa
Sabin : sa te *** cu **** indoita
Sabin : X(
Tzepshik : ce?
Sabin : nu ati facut nici germana
Sabin : si nu am facut nici info
Sabin : huoooooo]”
:D Perfect :D După asta am mai vorbit cu unii alţii, am găsit nişte linkuri tari... Dup-aia l-am chemat ş-am stat cu Tuddy pân' pe la 6. Acum e 7 jumate' şi eu deabea am terminat să mănânc de prânz. :|

Pe zilele viitoare ;)

Căldură mare

2007-10-23T21:36:00.001+03:00

Post datând din 8.10.2007:

Azi pe la ora 9:20 în timpul orei de fizică se întâmplă faza zilei. Auzind zbenguieli pe coridor, profesoara se opreşte din a preda o definiţie, şi iese până pe coridor să vadă ce-i cu ei. Cum deschide uşa :| „Vai dar ce miroase aici...” (Eu am simţit mirosul şi cu o pauză înainte dar nu l-am prea băgat în seamă). Peste încă 5 secunde, vine repede în clasă: „Auziţi că trebuie să ieşim în curte, să evacuăm”, moment în care, normal, toţi am început să aplaudăm şi să ne bucurăm că scăpăm de şcoală :D Ieşim toţi pe coridor. Pute rău de tot. Intrăm înapoi în clasă să ne luăm şi ghiozdanele, că poate nu mai intrăm în şcoală înapoi :)). Ieşim în curte. Am râs cum intrau pompierii agale unul câte unul pe poarta liceului. Distrigazul şi mai ales presa nu puteau să lipsească nici ele. După 1 oră de stat în frig afară suntem anunţaţi că putem intra la loc, şi că orele vor continua. Timp de 10 minute nu s-a înghesuit nimeni. Până la urmă am intrat la ore... Mai stăm 20 de minute şi-n clasă, făcând nimic. Când ne decidem că oricum nu am mai face nimic deci „hai acasă”, ieşind pe coridor cu ghiozdanele în spate dăm de profesoarele de engleză... şi uite-aşa, şansa de a pierde 3 ore de şcoală se duce pe apa sâmbetei. Asta e... mai stăm 3 ore. 3 ore de stat degeaba teoretic, că nu poţi numi Economia, Sportul şi Dirigenţia ore importante. A fost distractiv totuşi :)

Iaca am găsit ş-un link :) http://www.protv.ro/stiri/eveniment/incendiu-la-centrala-termica-a-unui-liceu-din-br

Încă o zi ... prin România

2007-10-23T21:34:00.000+03:00

Post datând din 7.10.2007:

Ultima zi a săptămânii. Teoretic una de bunăvoie şi distracţie, nu? Corect. Aşa m-am gândit şi eu cu încă cinci prieteni... Ne-am făcut plan de ieri seară, să mergem la meci la ora 13, după care să bem o bere şi să halim o pizza împreună prin oraş. Zis şi făcut... dar stai. Trăim în România.

Dat fiind că am stat azi-noapte până la 2 cu tGM să punem la punct blogul, ne-am trezit după ora 10, normal. Mă trezesc, mă uit la ceas: 10:20. „Foarte bine” îmi zic. Mă ridic din pat, mă duc glonţ la calculator, şi-l deschid. Intru pe YM, loc de adunare pentru cei cu care urmează să merg la meci. Cum mie YM-ul mi se deschide în 5 minute, primesc mai întâi mesaj pe Hattrick de la Tuddy să „intru pe mess”. Pe mess... gol. Eu şi Tuddy. Atât. tGM încă doarme, normal... doar am stat noaptea târziu. Mai vorbesc una alta cu Tuddy, şi hotărâm să-l trezim pe Ion (tGM) pe la 11 fără ceva. Îl sună Tuddy, şi cu înjurăturile de rigoare ne aflăm toţi pe YM în scurt timp. După alte 20 de minute în care ne-am chinuit să-l facem pe Ion să vină, ne dăm punct de întâlnire la 11:35 la Tuddy, căci ar fi trebuit să prindem autobuzul de fără un sfert ca să prindem loc decent pe stadion.

Zis şi făcut. Ajunşi în staţie (capăt de linie de altfel) la fără un sfert, nici un autobuz în staţie. „Asta e. Tre' să vină unul”, ne zicem. Vine autobuzul. D-ăla nou şi alb ca zăpada. Urcăm frumos în autobuz. Eu cu patru bilete în mână decid să aştept să plece ca pe urmă să-mi fac biletele, să nu am surprize neplăcute (fapt ce s-a dovedit de bun augur). Stăm liniştiţi 2 minute după care mă strigă într-un mod barbar... ghiciţi cine... şoferul autobuzului. („Băietee... vino-n coa'!”) Puţin confuz, mă duc la el, şi îmi arată spre uşa de la şofer, care era închisă. Neştiind la ce se referă, îl întreb ce e... El se înfurie mai tare şi arată disperat spre uşă, că cică s-o împing, că a sărit o siguranţă autobuzului şi nu se mai deschid uşile. (o.O) Îi deschid cu greu uşa, şi mă întorc la prietenii mei în autobuz râzând cu toată gura... Vorbim ce vorbim încă 5... 10... 15 minute, timp în care şoferul + o angajată de la casierie + alt şofer al 35-ului din spate se chinuie să repare problema tehnică. Nu reuşesc, normal. Suntem anunţaţi în scurt timp că autobuzul nu va pleca, şi suntem sfătuiţi să ne urcăm în următorul 17, care tocmai sosea în staţie. Oamenii furioşi (inclusiv noi, că nu mai ajungeam la meci la ora propusă) se mută în următorul autobuz, unde mai stăm 10 minute până plecăm. Vă daţi seama că numai în România se poate strica mecanismul care deschide uşile la un autobuz care nu are juma' de an de funcţionare la activ. Ne zicem „asta e”, şi aşteptăm să ajungem la „Hidro” de unde urma să luăm 22-ul până la stadion.

Ajunşi la Hidro, aşteptăm în staţie cam 15 minute (că deh, e duminică... circulă autobuzele ca maşinile-n Mongolia) cu alţi 30 de inşi care au direcţia „stadionul Tineretului” ca şi noi. Vine 22-ul într-un final... şi... surpriză! Ce să vezi? E full. Nervoşi până la limită, ne hotărâm să trecem prin pasaj strada şi să luăm un taxi până la stadion. Ce ne mai e 3 lei de căciulă după o zi de-asta?! X( Când ieşim de partea opusă a străzii, ne bufneşte un râs diablolic: Autobuzul încă era în staţie, şi oamenii încă se chinuiau să se îmbulzească înăuntru. Fericiţi că am ales taxiul (dar şi supăraţi că nu ne-am gândit mai repede la varianta asta) ne îndreptăm spre stadion, timp în care sună de 2 ori telefonul că „unde sunteţi?!”.

Ajungem în sfârşit la stadion, cu 5 minute înainte de a începe meciul (teoretic trebuia să ajungem cu 30, nu cu 5), cumpărăm bilete şi mergem spre poarta de intrare la tribuna II. o.O. Coadă de 200m :| Controlul hainelor, controlul biletelor... Într-un final fericit, ajungem pe stadion fix când FC Braşov deschidea scorul, dar nu am văzut golul fiindcă ne uitam după prietenii care ne ţineau locurile.

Meciul în sine a fost frumos, exceptând copiii din spatele norstu care ne-au umplut de coji de seminţe... Steagu' a jucat frumos, şi-a creat ocazii destule, iar Nae n-a avut nici azi ce apăra, Chiajna neavând teoretic nici un şut pe spaţiul porţii. Rezultat final 4-0, goluri marcate de Nae Constantin, Paolo Adriano şi Sabrin Sburlea de 2 ori. De atmosferă ce pot să zic, mai faină ca până acum. Galeria a cântat mai mult, tribunele la fel, dar şi-au dat drumul ceva mai târziu. S-au făcut şi câteva din celebrele valuri mexicane, ca pe vremurile în care echipa evolua în „Divizia A” :) Ca faze de ţinut minte n-a fost un meci spectaculos, poate doar disputa dintre Nae şi suporterii Concordiei: La o simulare în careul Braşovului, portarul nostru l-a certat pe cel care a căzut, acest lucru iritând galeria oaspeţilor care l-au înjurat şi l-au fluierat îndelung următoarele 5 minute. Nae, portar adevărat, nu s-a impacientat şi făcea semne de linişte către ei, arătând cu mâna spre tabela de marcaj care indica „FC Braşov 2, Concordia 0”. Ah, mi-am adus aminte. Galeria oaspeţilor. Cea mai numeroasă de până acum, formată din aprox 50 de inşi, dar care erau răsfiraţi pe întreaga peluză. În centrul lor, un om ceva mai plin (ca să nu zic gras) dotat cu tobe, amplificator, fluiere şi tot felul... El era singurul care se auzea de la oaspeţi, exceptând începutul meciului, când au cântat mai toţi 2-3 minute. Dintre frazele care le striga în amplificator către favoriţi sunt de reamintit: „Hai Concordia! Hai copiii!” (la scorul de 2-0 pentru Steagu'), „Bine Bogdane, bravo tată!” (la un duel pierdut de altfel de un jucător al oaspeţilor). Acum că-mi dau drumul mi-au mai venit nişte faze comice în minte. La un atac poziţional ratat de stegari, a urmat o eventuală degajare a unui fundaş al Concordiei. „O eventuală”, da. A luftat cum nu se poate mai urât, acest lucru stârnind râsete din tribunele braşovenilor. :)) La faza imediat următoare, arbitrul se grăbeşte să scoată cartonaşul galben din buzunar, dar acesta îi cade pe jos, din nou publicul aclamând neputinţa lui. Finalul meciului a adus şi „strigătul etapei”, când, cu 1 minut înainte de final, un fan strigă către arbitru să fluiere sfârşitul meciului: „Haidee băă, fluieră dracu' că unii mai tre' să meargă şi la masăă!!”. Acelaşi cântec house din fiecare etapă la început şi cântecele trupei Activ la pauză nu au lipsit nici ele. (m-a mirat însă că nu au băgat „Iarba verde, de acasă” la final :D ) Una peste alta, un meci frumos, care consolidează poziţia de lideri Braşovului. FORZA STEAGU'!

De masa de după meci nu vă povestesc, pentru că nu am ce să relatez... Am mâncat, am băut, am plecat.

Aşadar, asta e ţara noastră, România, într-o duminică ce se vroia a fi liniştită, de relaxare :)
Over and out!

Later edit: Să vă mai încânt cu câteva faze de ieri. În taxi, pe drum spre stadion, şoferul ascultă SUPER FM. Când aud reclama mă gândesc că o fi un radio nou, mai fain... Se termină reclama, începe primul cântec: „Haai haai, danseazăă cu minee / Haai haai măcar cinci minutee” Am rămas tablou... Ion era lângă mine şi am început amândoi să râdem pe furiş, să nu se supere şoferul. Dup-aia am schimbat repede subiectul, că deja râdeam prea tare.
Pe stadion, la un moment dat al meciului, în galeria stegară intră un tânăr de vreo 40 de ani îmbrăcat în albastru cu un steag roş-albastru. În secunda imediat următoare, era înconjurat de 20 de suporteri stegari, care i-au şi aruncat steagul peste stadion. :)
După finalul meciului am decis să nu ne îmbulzim la ieşire ci să mai stăm 5 minute să aşteptăm să se mai golească cât de cât. Eliberându-se, de-abea atunci îţi dai seama câte tone de seminţe se mănâncă la un meci. Munţi întregi la baza fiecărui scaun... munţi pe scaune... munţi peste tot. Ziare rupte la fel, pretutindeni.

Ce aud stadioanele...

2007-10-06T23:29:00.000+03:00

Fiind primul post de pe acest blog, m-am gândit să vă scriu ceva mai lejer, pentru început.

Acum vreo 3 luni m-am hotărât să încerc să merg la toate meciurile de pe teren propriu ale echipei mele de suflet, FC Braşov. Până acum am ratat doar un singur meci, fiindcă eram plecat la Bran, deci sunt cât de cât în grafic. Mâine e un meci nou, cu Concordia Chiajna, sper să batem. :)
Aşadar, voi posta aici toate fazele interesante pe care le-am văzut/auzit până acum sezonul ăsta.

Încep cu categoria „Fură arbitrii fură...”:
La tot felul de faze în care arbitrul greşeşte în defavoarea lui Steagu', spectatorii se irită atât de tare încât înjură „ca pe stadion” :)) „Criminalule!” şi ”Nesimţitule!” sunt cuvinte de alint faţă de alte înjurături care zboară sper arbitru.

Continuând, categoria mea preferată, „Naee...”:
Portarul Braşovului, Eugen Nae nu a prea avut ce să apere sezonul ăsta, neprimind gol acasă încă (dă Doamne să rămână aşa cât mai mult). Din pricina acestui fapt, el a devenit ţinta a tot felul de strigăte ironice. Printre ele, cele de care-mi aduc aminte sunt:
„Naee... fă trei ture băă!” - insinuând că stă degeaba.
„Naee... du-te şi tu în careu măă!” - la un corner, Braşovul având 2 oameni în plus cu Otopeni, nu mai reuşea să marcheze.
„Naee... f***-i una şi tu măă!” - la o altercaţie în care portarul Otopeniului a luat roşu pentru o lovitură în figură aplicată lui Ilyeş.
„Naee... mai fă mă nişte flotări, că îngheţi!” - insinuând iarăşi lipsa de acţiune la poarta lui.
Probabil c-au mai fost şi altele dar nu mi le mai amintesc acum. Am mai auzit una care se poate încadra în această categorie la un comentator pe sport.ro la FC Săcele - FC Braşov scor 0-6: „Portarul braşovenilor, Nae, a cam ruginit, de când n-a mai primit un şut pe poartă”.

Cam atât pentru acum, ne vedem mâine pe stadion la FC Braşov - Concordia Chiajna, de la ora 13. Hai Steagu'!