Remember 2 iulie 2010

Revin in forta prin a va povesti intamplarile unui tanar student intr-o zi cu soare (aparent) din mini-vacanta de la Brasov. Sunt brasovean, dar studiez la Cluj. Iata, azi, pe 2 iulie, sunt la Brasov, in penultima zi dinaintea practicii pe care o am de facut la Cluj.

Ora 2 si ceva dimineata: dupa indelungate convresatii pe bine-cunoscutul Yahoo Messenger, decid sa ma culc, stiind ca la ora 9 dimineata trebuie sa ajung langa gara Brasov sa joc tenis cu un prieten. Urma sa fie o zi perfecta... sau? Imi pun ceasul sa sune la 8 fara un sfert, ca sa pot ajunge la timp.

Asadar, incepe ziua. Ma trezesc la ora 7 jumate, inainte sa sune ceasul, ca deh, fiinta umana este un sistem complex extraordinar de bine pus la punct, care e capabil sa se descurce in viata fara a avea nevoie sa apeleze la circuite exterioare precum alarma de la ceas. Ma uit afara sa vad daca ploua, ca sa am o idee asupra posibilitatii de a practica sportul alb. E frumos. A plouat putin noaptea, dar nu indeajuns pentru a ma speria. Asadar, mai trag putin de timp, dupa care imi strang lucrurile, ma aranjez putin si ies din casa. In tot acest timp, incerc sa dau telefonic de partenerul meu de joc, cunoscandu-l ca un fin practicant al somnului prelungit dimineata. Desigur, acesta nu raspunde nici la telefoane, nici la mesaje, insa eu am speranta sa apara unde si cand trebuie.

Aproape ajung in statia de autobuze, de unde trebuie sa iau autobuzul 35 pana la gara. Atent mereu la detalii, ma informasem ca la ora 8:29 pleaca din statie. Ajung si eu la 8:28, insa intr-o zi ca asta, nu putea decat sa porneasca din statie cand eu mai aveam de mers 50m. Hotarasc sa iau 17-le, desi voi avea mai mult de mers pe jos, ajutat de apelurile date in zadar prietenului meu. Ce are daca intarziu 15 minute? De asemenea, avand multe drumuri de facut azi (urma sa ma mai duc la bunici, la fotbal si in oras seara), am decis (inspirat si de o domnisoara din fata mea care a cerut acelasi lucru) sa-mi cumpar un abonament pe o zi pe toate liniile. 5 lei. Eh, ma urc in autobuz, toate bune si frumoase. Cobor unde trebuie sa cobor. Decid sa mai sun o ultima data la numarul deja memorat al prietenului. Ma uit la ceas. 8:54. ... ... Raspunde! Vocea de la capatul firului imi indica faptul ca omul acuma a deschis ochii pentru prima data azi. "Mai vii?" "...mdaa" "Bine, ne vedem", si zambesc, fericit ca in sfarsit joc tenis. Urma insa o mare deceptie.

Ajuns langa terenurile de la gara, m-am uitat repede cu coada ochiului sa vad daca e vreo miscare in zona. Nimic. Incepusem sa am ganduri negre, cum ca terenul este impracticabil. Speram totusi sa nu fie asa. Cum drumul urca aproape insesizabil de-a lungul terenurilor, am inceput sa observ ca zgura avea o usoara nuanta de verde pe ici-colo. Am zis ca n-are cum, sunt doar marginile terenului. Urcand insa si mai mult, am observat o pajiste verde... Mai ca am vazut si ovine si bovine pascand iarba, dar cred ca halucinam. Visul mi-era distrus. Dar vai! Un om umbla prin baza. O umbra de speranta? Nu. Terenurile sunt... mai bine zis, nu sunt. Nici nu ma mai sinchisesc sa-l intreb pe om ce si cum.

Deceptionat, frustrat, toate cele, il sun pe D. pentru a-l informa in legatura cu situatia, sperand sa nu fi plecat inca de acasa, pentru a nu irosi bani aiurea pe taxi (sa nu mai zic ca la un moment dat pe strada, am observat un biciclist care a trecut pe langa mine si am crezut ca este el, fapt pentru care l-am si sunat o data in plus, numai pentru ca el sa-mi spuna ca inca sa imbraca). Stabilim de comun acord s-o lasam pe altadata, si astfel inchei cu tenisul pe ziua de azi. "Macar ma duc la fotbal..." In timp ce ma indrept spre statia de autobuze pentru a ma intoarce inspre casa, ma gandesc ca mi-ar placea sa fac restul drumurilor de azi cu bicicleta.

Aici intervine un conflict in mintea mea, o parte din mine spunand ca daca merg cu bicicleta, banii cheltuiti pe abonament se duc pe apa sambetei, iar cealalta parte din mine spunand ca va fi mult mai interesanta ziua parcursa pe bicicleta prin oras, mai ales prin faptul ca e soare afara, pentru prima data dupa mult timp. Dar stai... bicicleta mea sigur nu are cauciucurile umflate cum trebuie. Daca merg cu bicicleta trebuie sa-l sun pe T. sa il rog sa-mi umfle rotile. Nimic mai simplu. Dar stai... T. are examen la ora 11... oare-l mai prind acasa? Il sun. Imi zice ca nu stie inca la ce ora pleaca din casa, si il rog sa afle repede. Afla. Mai am 25 de minute sa ajung acasa daca mai vreau sa merg cu bicicleta. Alt conflict, alta decizie proasta. Ce decizie? Iau un taxi pana acasa, in detrimentul autobuzului pentru care am abonament, pentru a-l prinde pe T. ca sa-mi puna "bitza" pe picioare. Zis si facut. Ma urc, sunt intrebat daca vreau bon, iar in indiferenta mea nativa spun ca nu. Asadar, tipul nu da drumul contorului.

Ajung in final acasa, platind inca 11 lei pe taxi (probabil mai mult decat cu contor), pe langa cei 5 aruncati pe abonament, de dragul de a ma plimba cu bicicleta. Repede scot bicicleta din garaj, ma duc la T. care imi umfla cauciucurile la timp pentru ca sa ajunga si la examen. Pana aici, toate bune si frumoase, doar bani aruncati degeaba pe baza unor decizii gresite.

Frec menta pe-acasa inca cateva ore, dupa care pe la pranz, imi pregatesc toate bagajele pentru fotbal si bunici, caci asta mi-a mai ramas de facut azi. Iau bicicleta, ma urc pe ea, si da-i bice! Ajung (ca fapt divers, mai repede decat cu autobuzul... 27 min) la bunici, unde mananc si socializez cu ei vreme de ceva ore. Ma uit in acest timp la semifinala de la Wimbledon dintre Djokovic si Berdych, pe care al doilea o castiga in 3 seturi. 40 lei dusi la pariuri. Incepe la 5 si sfertul de finala de la Cupa Mondiala de fotbal, dintre Brazilia si Olanda, eu fiind suporter infocat al olandezilor, din diverse motive mai mult sau mai putin subiective. Apuc sa vad doar golul Braziliei, care nu ma multumeste deloc. Trebuie sa plec inapoi la fotbal (programat de la ora 6).

Pana in momentul asta, meteorologic vorbind, ziua a fost superba. O zi insorita, cu pasarele ciripind si cu... ma rog. Intelegeti. Dar iata... cum ies de la bunici, incepe sa se intunece dintr-o data si sa bata vantul puternic. "Nu. Nu ploaia iara. Nu azi. Te rog!" Ba da. Incepe sa ploua, la cateva minute dupa ce am iesit afara. Pana ce am ajuns la teren, puteai stoarce orice obiect vestimentar de pe mine, si umpleai un pahar de apa curata de ploaie. Sa nu mai zic, in tot acest timp am primit 9 telefoane, cate unul de la fiecare om care trebuia sa mai vina la teren, pentru a ma intreba daca mai jucam. Eu i-am chemat pe toti, dar au venit numai 7, si aia cu greu. Ajunsi uzi (ca acum deja eram mai multi in situatia asta neplacuta) la teren, observam ca ploaia a pus stapanire si pe acesta, fiind practic un lac mai micut. Dupa discutii seculare ce au durat aproximativ 20 de minute, decidem de comun acord cu totii sa plecam, ca nu are rost sa mai pierdem timpul aiurea. Plecam.

Dar ziua nu s-a terminat. Cum ies inapoi pe strada, se intampla imprevizibilul. Bicicleta mea cedeaza. Dorind sa apas pedala stanga cu putere pentru a porni, lantul cedeaza, pedala da in gol, piciorul ud imi aluneca, iar corpul meu face cunostinta cu asfaltul plin de balti. Noroc ca nu aveam viteza. Ca toate lucrurile sa fie complete, cand ridic bicicleta de pe jos, observ ca "opt"ul deja existent pe roata din fata, s-a transformat intr-un "opt" de 'jdemii de ori mai mare. Adio roata. Adio bicicleta. Adio mers acasa cu bicicleta. Bun-venit rasete din partea prietenilor. Bine te-am regasit, frustrare. "Ce e de facut? Nu stiu. De ajuns acasa. Cum? Nu stiu. Oricum." Tarasc bicicleta dupa mine pana in statie, unde spre norocul meu incredibil (de data asta pe bune), vine un 17 aproape gol, in care reusesc sa cocot si vehicolul meu terminat. Ud pana la piele, ma proptesc atat pe mine cat si bicicleta de o bara din autobuz, ma intorc cu spatele in umilinta spre restul persoanelor din el, si plec capul in podea.

Acuma stau intins pe canapea cu sangele siroindu-mi (exagerez, dar na...) din genunchiul stang si din ceva degete, nici eu nu mai stiu care. Meciul s-a terminat. A castigat Olanda, revenind spectaculos. Pana acuma e cel mai fain sentiment de azi, stiind ca am pus 20 de lei mai demult pe ei la pariuri, zicand ca vor lua trofeul. Nu m-am spalat, nu nimic, stau in chiloti si impartasesc cu voi ziua mea fericita, zicandu-mi ca acuma hazul este cel mai important.

Ziua nu s-a terminat. Urmeaza sa ma intalnesc cu fostii colegi la ora 23 si sa ne distram putin. What could possibly go wrong?!

Edit: Am si uitat se mentionez alte aspecte mai mult sau mai putin importante, precum faptul ca odata ajuns acasa, am vrut sa vad finalul de meci la TV, dar nu era semnal de la ploaie, astfel in cat m-am multumit sa "vad" meciul sonor. Probabil mai sunt si alte faze ce merita amintite... voi edita pe masura ce imi amintesc de ele.

Nothing Else...

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
And nothing else matters

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I dont just say
And nothing else matters

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
And nothing else matters

Never cared for what they do
Never cared for what they know
But I know

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
And nothing else matters

Never cared for what they do
Never cared for what they know
But I know

Never opened myself this way
Life is ours, we live it our way
All these words I dont just say
And nothing else matters

Trust I seek and I find in you
Every day for us something new
Open mind for a different view
And nothing else matters

Never cared for what they say
Never cared for games they play
Never cared for what they do
Never cared for what they know
And I know

So close no matter how far
Couldnt be much more from the heart
Forever trusting who we are
No nothing else matters

You belong with me, Not swallowed in the sea

You cut me down a tree
And brought it back to me
And that's what made me see
Where I was going wrong
You put me on a shelf
And kept me for yourself
I can only blame myself
You can only blame me

And I could write a song
A hundred miles long
Well, that's where I belong
And you belong with me

And I could write it down
Or spread it all around
Get lost and then get found
Or swallowed in the sea

You put me on a line
And hung me out to dry
And darling that's when I
Decided to go to see you

You cut me down to size
And opened up my eyes
Made me realize
What I could not see

And I could write a book
The one they'll say that shook
The world, and then it took
It took it back from me

And I could write it down
Or spread it all around
Get lost and then get found
And you'll come back to me
Not swallowed in the sea

Ooh...

And I could write a song
A hundred miles long
Well, that's where I belong
And you belong with me

The streets you're walking on
A thousand houses long
Well, that's where I belong
And you belong with me

Oh what good is it to live
With nothing left to give
Forget but not forgive
Not loving all you see

Oh the streets you're walking on
A thousand houses long
Well that's where I belong
And you belong with me
Not swallowed in the sea

You belong with me
Not swallowed in the sea
Yeah, you belong with me
Not swallowed in the sea

Narcotic

So you face it with a smile
There is no need to cry
For a trifle's more than this

Will you still recall my name
And the month it all began
Will you release me with a kiss

Have I tried to draw the veil
If I have, how could I fail
Did I fear the consequence

Dazed by careless words
Cosy in my mind

I don't mind
I think so
I will let you go
I don't mind
I think so
I will let you go

Now you shaped that liquid wax
Fit it out with crater cracks
Sweet devotion my delight

Oh, you're such a pretty one
And the naked thrills of flesh and skin
Would tease me through the night

Now I hate to leave you bare
If you need me I'll be there
Don't you ever let me down

Dazed by careless words
Cosy in my mind

I don't mind
I think so
I will let you go
I don't mind
I think so
I will let you go

And I touched your face
Narcotic mind from lazed Mary-Jane
And I called your name
Like an addicted to cocaine calls for the stuff he'd rather blame
And I touched your face
Narcotic mind from lazed Mary-Jane

And I called your name
My cocaine

I don't mind
I think so
I will let you go
I don't mind
I think so
I will let you go

Time... is going by

Time, is going by, so much faster than I,
And I'm starting to regret not spending all of it with you.
Now I'm, wondering why, I've kept this bottled inside,
So I'm starting to regret not selling all of it to you.
So if I haven't yet, I've gotta let you know...

Never gonna be alone!
From this moment on, if you ever feel like letting go,
I won't let you fall...
Never gonna be alone!
I'll hold you 'til the hurt is gone.

And now, as long as I can, I'm holding on with both hands,
'Coz forever I believe that there's nothing I could need but you,
So if I haven't yet, I've gotta let you know...

Never gonna be alone!
From this moment on, if you ever feel like letting go,
I won't let you fall.
When all hope is gone, I know that you can carry on.
We're gonna see the world out,
I'll hold you 'til the hurt is gone.

Ooooh!
You've gotta live every single day,
Like it's the only one, what if tomorrow never comes?
Don't let it slip away,
Could be our only one, you know it's only just begun.
Every single day,
Maybe our only one, what if tomorrow never comes?
Tomorrow never comes...

Time, is going by, so much faster than I,
And I'm starting to regret not telling all of this to you.

Never gonna be alone!
From this moment on, if you ever feel like letting go,
I won't let you fall.
When all hope is gone, I know that you can carry on.
We're gonna see the world out,
I'll hold you 'til the hurt is gone.

I'm gonna be there always,
I won't be missing a word all day,
I'm gonna be there always,
I won't be missing a word all day.

She is the Beautiful Girl

Nickys in the corner
With a black coat on
Running from a bad home
With some cat inside
Now where did you find her
Among the neon lights
That haunt the streets outside
Stay with me

Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
She wants to go home

From door way to door way
Street corner to corner
With neon ghosts in the city
And she sings

Stay with me
Stay with me
Stay with me
Stay with me

Shes so scared
So very frightened
Anything could happen
Right here tonight

Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
She wants to go home

Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)
Beautiful girl
(stay with me)

I am The Scientist

Come up to meet you, tell you I'm sorry
You don't know how lovely you are

I had to find you
Tell you I need you
Tell you I've set you apart

Tell me your secrets
And ask me your questions
Oh, let's go back to the start

Running in circles
Coming up tails
Heads on the science apart

Nobody said it was easy
It's such a shame for us to part
Nobody said it was easy
No one ever said it would be this hard

Oh take me back to the start

I was just guessing
At numbers and figures
Pulling the puzzles apart

Questions of science
Science and progress
Do not speak as loud as my heart

Oh tell me you love me
Come back and haunt me
Oh and I rush to the start

Running in circles
Chasing our tails
Coming back as we are

Nobody said it was easy
Oh, it's such a shame for us to part
Nobody said it was easy
No one ever said it would be so hard

I’m going back to the start

Oh ooh ooh ooh ooh
Ah ooh ooh ooh ooh
Oh ooh ooh ooh ooh
Oh ooh ooh ooh ooh